Seria interviurilor din zona Turda – Câmpia Turzii continuă la Ziarul 21. Săptămâna aceasta am avut deosebita onoare să o avem invitată pe doamna învâțător preșcolar Andreea Pop. Un învățător care iubește copii, un dascăl iubit de elevi, un dascăl dedicat întru totul meseriei sale. Apropo, dacă nu ați apărut în această rubrică, înseamnă că încă nu am ajuns la voi! Pregătiți-vă! Următorii sunteți dumneavoastră!
Face parte din generația nouă de dascăli. Vine cu un entuziasm extraordinar, cu o pasiune pentru ceea ce face, ieșită din comun. Vrem să v-o facem cunoscută pe Andreea, tânăra educatoare din Câmpia Turzii care iubeste la nebunie această profesie. Vorbește cu atâta iubire și drag de copiii pe care îi „îngrijește”. De ce a ales această meserie, cum arată o zi din viața unui dascăl și multe alte informații, în rândurile de mai jos.
Rep.: Câteva date biografice despre dumneavoastră.
Andreea Pop: Numele meu este Pop Andreea, sunt născută în Câmpia Turzii, la data de 15.02.1997 și doresc să vă mulțumesc pentru faptul că m-ați ales și pe mine pentru a vă răspunde acestor întrebări. Lucrez ca profesor pentru învățământul preșcolar, debutant, la Grădinița cu P.P. ”Lumea prichindeilor”, din Câmpia Turzii.
Am absolvit cursurile Colegiului Tehnic “Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii în anul 2015 profilul “Tehnician operator tehnică de calcul “. Cu toate că profilul pe care l-am urmat nu era unul care să ducă pe cineva cu gândul spre o viitoare meserie de dascăl, eu am știut încă din momentul în care am intrat pe porțile liceului că la încheierea acestuia viața mea se va îndrepta spre acestă meserie. Astfel după încheierea liceului am urmat cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, cursuri pe care le-am încheiat cu succes în 2018.
Rep.: Ce v-a determinat să alegeți meseria de dascăl?
Andreea Pop: Stiți, se spune că fiecare om are un vis, visul meu a fost, de când mă știu, să fiu educatoare. Iubesc această meserie mai mult ca orice și să vă spun sincer nu mă văd făcând altceva. Am mai încercat și alte meserii pe parcursul facultății pentru a mai câștiga câte un banuț, însă nici într-o zi nu mă trezeam atât de fericită să merg la muncă la fel ca și cum o fac acum. Iar ceea ce mă determină cel mai mult să iubesc aceast meserie sunt cu siguranță copii și dragostea pe care le-o port, nu cred că există meserie mai frumoasă și care să aducă unui om mai multe satisfacții decât cea a unei educatoare care se hrănește zilnic cu zâmbetele copiilor, cu dragostea lor. Ce poate fi mai frumos de atât?
Rep.: Aveți un rol esențial în dezvoltarea copiilor. Cum se comportă copii în interacțiunea cu d-voastră?
Andreea Pop: Da, sunt de părere că o educatoare are un rol esențial în dezvoltarea copiilor, pentru că la grădiniță sunt puse bazele dezvoltării acestora, practic de aici ei încep să pășească în viață. Învață cum să se comporte, să fie buni, să împartă cu cei din jurul lor, să fie prieteni, practic ei învață cum să fie oameni. Copiii se comportă frumos în preajma mea, de altfel cum se comportă orice om cu un om care îi zâmbește mereu și îi este alături. Înainte de toate, copiii trebuie să simtă că îi iubești. Pentru ca ei să îți ofere în schimb iubirea lor, sunt de părere că o educatoare trebuie să aibă în fiecare zi multă răbdare, bunătate, iubire, iertare. De multe ori trebuie să fim ca ei, să dăm în mintea lor. De aceea, uneori, nu mă distingi în sala de grupă, căci sunt de-a lor, un copil printre copii. Dacă stai la catedră, i-ai pierdut. Nu numai că sunt gălăgioși, dar au nevoie să se simtă importanți, iubiți, să fie precum personajele principale din desenele lor.
Rep.: Cât contează ca ceea ce fac copiii la grădiniță să fie pus în practică de părinți, acasă?
Andreea Pop: Este foarte important ca munca pe care noi o depunem zilnic să fie continuată și acasă de către părinți. Aceștia trebuie să înțeleagă că noi fără ei nu putem niciodată să ajungem în cel mai înalt punct. Relația dintre munca pe care noi o depunem la gradiniță și cea pe care trebuie să o continue ei acasă este la fel ca un puzzle: ne completăm reciproc, dacă o piesă din acel puzzle lipsește, acesta nu poate fi rezolvat.
Rep.: Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră în calitate de dascăl?
Andreea Pop: Cea mai mare satisfacție a mea ca dascăl, este când văd copiii râzând și după o zi plină petrecută împreună, să îmi strige: „Doamna, ne vedem mâine!”. De cele mai multe ori, părinții unora îi așteaptă minute bune pe holurile grădiniței, copiii lor nesăturându-se să se joace cu prietenii, colegii lor. Aici e mulțumirea mea cea mare: copii fericiți la grădiniță, educator împlinit. Cred cu tărie că sufletul unui copil ne poate umple sufletul de iubire. Ei m-au învățat să spun „te iubesc!”, m-au făcut să prind încredere, spunându-mi: „ce frumoasă ești astăzi!”, „părul tău e grozav, ce rochiță frumoasă ai”. Ceea ce face o educatoare face cu sufletul, din suflet, pentru suflet. Dacă ar fi să descriu totul într-un cuvânt, cel mai potrivit ar fi: DĂRUIRE.
Rep.: Veniți din noua generație a dascălilor. Unde vă vedeți peste 10 ani?
Andreea Pop: Peste 10 ani mă văd tot aici în mijlocul lor, în lumea lor în care poți să fi orice, aici unde un scaun poate reprezenta o rachetă spațială sau unde o masă poate fi un castel. Nu îmi văd viața fără copii, ei îmi oferă zilnic putere, încredere și mă ajută să merg prin viață într-un mod cât mai frumos și mai colorat.
Rep.: Cum decurge o zi din viața unui dascăl?
Andreea Pop: O zi din viața unui dascăl, mai precis a unei educatoare este mereu altfel, este una foarte imprevizibilă și mereu schimbătoare. Nici o zi nu este la fel ca cealaltă pentru că, copii la această vârstă sunt foarte schimbători, iar noi trebuie să ne pliem zilnic după ei, trebuie să venim în fiecare zi cu ceva nou pentru ai capta și pentru ai aduce în lumea nostră. La această vârstă pentru copii totul este un joc, ei nu trebuie să simtă că facem lecții, ei știu că activitățile pe care noi le desfășurăm zilnic sunt momente distractive, care să îi țină mereu în priză și care să îimențină captivi acolo.
Rep.:Ce probleme pot apărea în decursul unei zile?
Andreea Pop: Pe parcursul unei zile pot apărea nenumărate probleme. După cum vă spuneam, copiii la această vârstă sunt foarte schimbători, pot interveni probleme și din lucruri care poate nouă ni se par banale, dar care lor li se par mari tragedii: un copil se uita la celălat și lui nu îi convine, dispute de la jucării sau te miri ce alte probleme, în sala de grupă se aud întotdeauna: „‹‹Hai să facem curse. Eu îl vreau pe mașina roșie, dar cea albastră prin ce cutie de jucării e?, „E păpușa meeeaaa. Dă-mi-o, e a mea! Doamnaaaaaaa, fetița aceasta mi-a zis că nu mai e prietena mea.”›› iar atunci intervine educatoarea, care le este și prieten totodată, și care închide ochii și își spune „calm, trebuie să fiu răbdătoare și să le explic că nu este o tragedie și că împreună putem rezolva problema”.
Rep.: De ce are nevoie cineva pentru a practica această meserie?
Andreea Pop: Cred cu desăvârșire că meseria aceasta nu stă bine pe orișicine. Sunt de părere că o persoană, pentru a practica această meserie, are nevoie de foarte multă răbdare, bunătate, iubire. Înainte de toate, trebuie să îi fie foarte dragi copiii… atât de dragi, încât să nu se sature de ei niciodată, încât și când îi întâlnește pe stradă îi vine mereu, instinctual, să le zâmbească și să îi dezmierde.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
