<
Special

Iepurașul a venit și la Tabaco. Ele sunt câștigătoarele lunii aprilie

Tabaco Câmpia Turzii și-a premiat câștigătorii lunii aprilie, unde Vălean Monica, Ilea Gabriela și Drăguș Marinela au câștigat: un set de farfuri, un cuptor electric și un aparat electric de preparat burger.
„O surpriză neașteptată chiar de iepuraș, lună de lună am depus taloanele pentru tombolă și am sperat ca într-o zi să fiu și eu extrasă, iar acum mi-a venit rândul. N-am câștigat niciodată, iar acum sunt premiată de Tabaco chiar de iepuraș, doar pentru faptul că-mi plătesc facturile aici. Tot aici joc și la loto și sper ca într-o zi să câștig premiul cel mare”, a fost reacția uneia dintre câștigătoare.


“Mi-am făcut un obicei din a-mi face cumpărăturile aici, n-am vrut să joc la tombolă fiindcă am crezut că nu am noroc, însă am văzut cum lună de lună oamenii câștigă la Tabaco și am zis să încerc și eu și uite că acum am câștigat. Vă mulțumesc!”, a fost reacția altei câștigătoare.


Tombolele lunare de la Tabaco continuă și în luna Mai când sunt puse în joc: un cuptor electric, un aparat electric de preparat hamburgeri și un uscător de păr.
Regulamentul tombolei este unul simplu, pentru orice cumpărătură de peste 20 de lei, pentru fiecare Ziarul21 cumpărat, pentru fiecare factură plătită la Tabaco ori pentru fiecare bilet loto jucat în agenția noastră se oferă gratuit câte un talon pentru tombolă. Mai multe taloane, mai multe șanse de câștig. Succes!

Tabaco, tutungeria din Câmpia Turzii aflată în Piața Unirii – hala agroalimentară, comercializează, pe lângă produsele din tutun și accesoriile acestora, o gamă largă de băuturi exclusiviste, băuturi fine, precum și cea mai variată gamă de cafea din oraș, fie cafea ambalată, fie cafea vrac. Ziare, reviste, cărți, jucării pentru copii, toată gama de sucuri Coca Cola, o gamă largă de ciocolată precum și o gamă largă de bere sunt special alese pentru dumneavoastră. Cadouri pentru zile speciale, cadouri pentru cei mici dar și cadouri ocazionale se pot găsi tot la Tabaco. Noutatea de la Tabaco o reprezintă cea mai exclusivistă gamă de vinuri din oraș, vinuri de lux, vinuri din crame cu renume se pot găsi în Câmpia Turzii exclusiv prin Tabaco. Serviciul nostru de încasări facturi, cel mai profesionist din oraș, dar și terminalul loto aflat în agenția noastră, plus o gamă largă de lozuri fie răzuibile, fie în plic vă așteaptă zi de zi, inclusiv duminica.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS