<
Special

Foto. Tureniul a fost în sărbătoare

Zilele Comunei Tureni au avut loc în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 8 – 9 septembrie. Pe scena special amplasată cu ocazia sărbători Tureniului a urcat îndrăgita solistă de muzică populară Adriana Irimieș care a fost gazda acestui eveniment, iar alături de ea au cântat formația instrumentală Dumitru Mocanu. Seara de sâmbătă, 8 septembrie, a fost dedicată tineretului cu formația Brigitte Band, după care cei prezenți s-au putut bucura de un frumos foc de tabără.

Și în acest an, la fel ca și edițiile precedente, la Zilele comunei Tureni s-au desfășurat concomitent cu sărbătoarea ”Buciu” a creștinilor romano-catolici.

Această sărbătoare religioasă, celebrată la Tureni odată cu construirea bisericii romano-catolice din localitate, semnifică în limba maghiară „despărțirea de păcate”. Oamenii care luau parte la slujba religioasă oficiată cu prilejul acestei sărbători prezentau un bilețel pe care își scriau păcatele și, la încheierea slujbei, se considerau lepădați de acestea. După ieșirea din biserică, oamenii participau la un târg de unde se puteau cumpăra produse tradiționale, dulciuri, specialități culinare și alte mărfuri de același gen. Cântecele și dansurile populare completau programul de divertisment la care luau parte locuitorii Tureniului și cei ai satelor din apropierea acestei localități, cu prilejul sărbătoririi Buciului sau ”a despărțirii de păcate”.

Deși sărbătorită de către creștinii romano-catolici, la ”despărțirea de păcate” sau Buciu participă și membrii celorlalte confesiuni creștine.

Astfel, duminică 9 septembrie începând cu ora 10:30 a avut loc slujba religioasă iar de la ora 14:00 a început spectacolul artistic la care au participat Ansamblul de dansuri populare al comunei Feleacu asamblu de dansuri populare Izvorasul Turenilor român și maghiar dar și îndrăgiții interpreți Ovidiu Purdea Someș și Ghiță Munteanu precum și Claudiu Moldovan Denisa Bonte și Lavinia Sînteonean.

(Tania Pop)

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS