<
Special

Cum să faci un bine donând pentru sistemul medical din județul Cluj

De vreo 3 zile, pe rețelele de socializare apare un articol,  cum că Dorin Racz, deja celebru pentru pasiunea lui de a meșteri motoare la cele mai înalte cote, ar dona o motocicleta marca Anarchy Custom!

Dorin Racz, în colaborare cu Asociația Beard Brothers au pus la cale un plan de a strânge o sumă considerabilă de bani, pentru a ajuta sistemul medical din Cluj, prin achiziționarea unei ambulanțe SMURD.

“Bărboșii” sunt recunoscuți pentru campaniile umanitare pe care le organizează ori de câte ori au ocazia, însă acest target imens, de a cumpara o ambulanță, este nebunie pură.

Dar o să își atingă ținta, alături de noi toți, cei care donăm pentru această cauză nobilă.

Tombola este creată de Asociația Beard Brothers, care a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a cumpăra o ambulanță, în valoare de 150.000 euro, pentru SMURD CLUJ și, în sine, pentru întreg sistemul medical din România.

Ideea la bază este una simplistă, mesajul este clar și e pe bune! Chiar poți câștiga o motocicletă Anarchy Custom, donând 100 lei ( sau mai mult) în contul de mai jos.

“Ajută-ne să cumpărăm o Ambulanță pentru SMURD și poți câștiga un super motor!!!

Donează 100 lei în contul RO58BTRLRONCRT0249735201, cont al Asociației Beard Brothers, cu mențiunea OBLIGATORIE: MOTO-SMURD, plus NUMĂR DE TELEFON, și ești înscris automat în tombola pentru motorul creat de Anarchy Custom. Prin donația de minim 100 de lei, participanții intră automat în tombolă pentru a câștiga un super motor, creat de Anarchy Custom.

Tragerea la sorți se va face real time, în mediul online, în data de 10 Decembrie, ora 14:00.

În cazul în care câștigătorul se dovedește a fi neeligibil, se va repeta extragerea până se va ajunge la un candidat valid.”

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS