În data de 24 februarie începând cu orele 11.00 Salină Turda a găzduit pentru a 4-a oară concursul de tir cu arcul tradiţional pe ţinte diverse. Categoriile au fost: SENIORI arc cu fereastră masculin/feminin, arc fără fereastră masculin/feminin, JUNIORI (12-18 ani) şi COPII (0-12 ani).
Comunicat Salina Turda:
O nouă ediție de succes a acestui concurs s-a desfășurat la Salina Turda. Au răspuns invitației Salinei în calitate de parteneri Arcașii Românei, Beretele Verzi și compania BEAWPAW România. Aproximativ 80 de adulţi şi 15 copii şi-au arătat îndemânarea arcăşească în două runde de tragere pe cele 12 ţinte diverse, statice sau în mişcare, animale 3D sau ţinte 2D pregătite de organizatori.
Deschiderea evenimentului a avut loc în amfiteatrul din mina Rudolf unde alături de organizatori, reprezentaţii Salina Turda – doamna director Simona Baciu, a fost prezent şi a dat startul evenimentului dl Henry Bodnik – fondatorul şi totodată preşedintele celei mai mari companii producătoare de arcuri din lume – Bearpaw Products Germania. Dl Henry Bodnik s-a declarat foarte plăcut surprins atât de Salina Turda cât și de organizarea acestui concurs într-un spațiu neconvențional, benefic sănătății dar și propice tirului cu arcul datorita lipsei curenților de aer şi a promis că va fi prezent şi va susţine ediţia a V-a de anul viitor (https://www.facebook.com/bearpawproducts/videos/2101352936557890/?t=6).
Rezultatele concursului de tir cu arcul pot fi vizualizate la adresa de internet: http://www.arcusonline.ro/Results.aspx?ConId=134.
Parteneri eveniment:
– Salina Turda S.A. : www.salinaturda.eu
– BEARPAW România : www.bearpaw-romania.ro
– Cumuluserv SRL : http://www.cumuluserv.ro