Astăzi, la Primăria Turda, a avut loc o întâlnire la care au participat primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Turda, Cristian MATEI, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Ioan BOLOȘ, Claudiu SALANȚĂ – arhitectul-șef al județului Cluj, alături de reprezentantul societății proiectante.
Scopul întâlnirii, a fost găsirea de instrumente financiare necesare edificării Centurii Ocolitoare Turda – Câmpia Turzii, pentru care s-a semnat parteneriatul între cele două municipii și Consiliul Județean Cluj în toamna anului 2020.
Având în vedere discuțiile avansate în vederea edificării acestui proiect de investiții extrem de important pentru dezvoltarea Municipiului Câmpia Turzii, Studiul de Fezabilitate al proiectului a fost finalizat de către societatea contractată, urmând a fi aprobat în Consiliul Local Câmpia Turzii.
Domnul Boloș și-a manifestat interesul și susținerea față de acest proiect, remarcând profesionalismul cu, care cele două muncipii conlucrează la un proiect comun, facilitând dezvoltarea pe zona de Sud a Municipiului Câmpia Turzii, dar și degrevarea orașelor de traficul greu. Centura de ocolire Câmpia Turzii – Turda va fi amenajată prin intermediul a 6 tronsoane.
„Acest proiect de investiții este unul dintre cele mai importante pentru Municipiul Câmpia Turzii. Atât de mult s-a discutat despre o ocolitoare, însă am fost primul primar care a luat frâiele problemei în mâini, m-am așezat la masă cu partenerii de la Turda și Consiliul Județean și am demarat proiectul. Domnul Boloș, un partener de încredere al administrației publice locală de la Câmpia Turzii, și-a manifestat toată susținerea pentru finanțarea cu fonduri europene a acestui proiect. Împreună cu partenerii mei am convenit integrarea în acest proiect a accesului înspre și dinstre Parcul Industrial Tetarom 5”, a declarat Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii.
Direcția Relații cu Comunitatea.