Luni, 2 septembrie, în jurul orei 23:30, un bărbat de 34 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A3 Turda-Borș în timp ce conducea autoturismul pe A10 Turda-Sebeș, aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită Cod penal.
