,,A munci nu este o rușine” este un proverb care stă pe buzele celor cărora le place munca, indiferent de meserie, fie că vorbim de zugrav, tâmplar, croitor, cizmar,bucătar și lista poate continua.
Una din meseriile la care facem referire în acest număr al ziarului, este cea de cizmar, una din cele mai vechi meserii din lume și una de mare importanță. Importanța unei echipăribune, cu haine și încălțăminte, în cele mai multe situații, au făcut diferența, în cazul unei conflagrații militare, drumeții, excursii….etc. Nu cred că există cineva care nu a beneficiat, măcar o singură dată în viață de reparația unor încălțăminte. Revenind oarecum la timpurile noastre când piața este invadată din abundență de încălțămine din toată lumea, unele de calitate altele de o calitate îndoielnică, la prețuri pentru toate gusturile, se pune întrebarea dacă din meseria de cizmar, pantofar, se poate trăi? Am întâlnit la Câmpia Turzii mai mulți meseriași pe acest palier, dar de această dată m-am hotărât să îl abordez pe dnul Sâmpetreanu Florea, un meseriaș cu ani mulți în spate în această meserie. În acest număr al Ziarului 21, îi vom afla povestea de viață, îl găsesc așa cum era firesc în atelierul său din Piața Mare din localitate, meșterind la o pereche de cizme.
Rep.: Pentru început vreau să vă mulțumesc că ați acceptat să ne acordați acest interviu cititorilor Ziarului 21. Puteți să ne spuneți câteva date biografice?
Sâmpetreanu Florea,cizmar, pantofar: -Mă numesc Sâmpetreanu Florea și sunt născut în 25 aprilie 1945 în București din părinții Ioan și Maria. De loc sunt din comuna Hida județul Sălaj. De fapt părinții mei au fost refugiați înainte de război iar după război părinții mei au revenit acasă.Am rămas orfan de tată de la 4 ani iar de mamă la 17 ani.
Rep.: Unde ați făcut școala?
Sâmpetreanu Florea: Școala am făcut-o în comuna natală Hida, unde am și am copilărit, acolo am urmat școala primară și gimnazială.
Rep.: Unde ați satisfăcut stagiul militar?
Sâmpetreanu Florea:Armata am făcut-ola U.M. 01027 infanterie Piatra Neamț.
Rep.: Unde ați făcut ucenicia?
Sâmpetreanu Florea: În România prin anii 1955-1960 încă mai existau mici ateliere de producție și servicii private iar eu am făcut ucenicia la acele ateliere de confecții de încălțăminte. Acolo am învățat meseria. Se spune că de fapt cea mai bună școală era la locul de muncă.
Rep.: Trebuie să le spunem cititorilor, sunteți căsătorit?
Sâmpetreanu Florea: Da,sunt căsătorit din 1971, anul acesta (2021) pe 30 ianuarie am făcut 50 de ani de căsătorie, am doi băieți, unul a fost subofițer parașutist și e la pensie, iar cel de al doilea este întreprinzător, lucrează pe cont propriu, are tiruri. De asemenea am și nepoți atât de la unul cât și de la celălalt.
Rep.: Unde ai lucrat prima dată?
Sâmpetreanu Florea: Prima dată am lucrat la o cooperativă de la mine din comună în Hida, Sălaj în 1960, șefu ne-o adunat pe toți meseriașii și ne-au angajat pe toții cu carte de muncă.
Rep.: Cum ai ajuns aici la Câmpia Turzii?
Sâmpetreanu Florea: Fratele meu a făcut școala profesională aici la Liceul Industrial Câmpia Turzii, după care s-a angajat la fabrică, s-a căsătorit, practic s-a stabilit aici. Vara, când mai venea pe la noi la Hida, m-a întrebat că nu vreau să mă duc la Câmpia Turzii că e oraș și altfel se găsește de lucru. Așa am ajuns în 1963 la Câmpia Turzii, unde, m-am angajat la Cooperativa ”Unirea”, așa îi zicea atunci, care era situată în centru vizavi de primăria din Câmpia Turzii, unde acum e blocul cu alimentara. Și acuma îmi amintesc aceea clădire cu obloane verzi iar în spate era casă cu trestie a lui Ido Neni, mama marelui fotbalist Mari Alexandru. Această cooperativă avea sediul central la Turda. Într-una din zile a venit președintele acelei cooperative în inspecție de lucru și a dat peste mine și m-a întrebat de unde sunt, eu i-am răspuns că de la Hida, iar el a întrebat că de la Apahida, iar eu i-am răspuns că nu la Apahida ci la de Hida de Sălaj. Atunci el m-a întrebat dacă sunt în stare să-i fac o pereche de pantofi cu pingele, cu potcovițe, cu sus la stuf cum se făceau atunci. M-am apucat de amândoi dar am terminat numai unul și o dat pantoful meu la 24 de cizmari, care erau acolo, la fiecare pe mână să stabilească dacă e bine sau nu e bine executat. Fiecare cizmar de acolo mi-a verificat pantoful iar la final m-a întrebat dacă celălalt pantof e făcut. Eu i-am răspuns că am făcut unul să vedem dacă vă place, dacă nu, celălalt să-l facă cine știe mai bine ca mine. Atunci, șeful mare, mi-a zis să aduc cartea de muncă și să mă prezint la servici la Câmpia Turzii. Când am venit în Câmpia Turzii aveam doar un sac de hârtie unde aveam hainele și sculele.
Rep.: Cât timp ați fost angajat la Cooperativa ”Unirea”?
Sâmpetreanu Florea: Am fost angajat 18 ani, timp în care la Câmpia Turzii s-a înfințat Cooperativa ”Prestarea” unde am lucrat și acolo ceva ani buni.
Rep.: Cum ați ajuns să lucrați la Unitatea Militară de la Luna?
Sâmpetreanu Florea: Eram căsătorit de ceva timp și aveam copiii mici iar eu doream să lucrez în ture, președintele Măglaș dorea să mă pună șef, iar eu nu îmi doream așa ceva. Nicicum nu a vrut să mă înțeleagă atunci eu am demisionat și m-am dus la fabrică (ISCT) doi ani de zile. Am făcut calificare de laminator, mi-a fost foarte greu, de la cămașă cu mânecă scurtă și șorț la regimul de muncă în laminator, greu oarecum m-am acomodat. Deși, eu i-am spus maistrului că eu nu vreau să rămân în fabrică deoarece eu am alte planuri. Soția mea avea o prietenă care lucra la Unitatea Militară de la Luna iar soțul ei era maior acolo. Tocmai se înființase la Luna o unitate de parașutiști și au zis că aveau nevoie de meseriași printre care și cizmar, și atunci m-am dus să mă interesez și acolo am dat peste un fost coleg, consătean de-al meu care era locotenent. Când m-a văzut m-a invitat la cadre, după care mi-a arătat atelierul și am trecut la treabă. Au venit și soldații de la Buzău care de la atâtea marșuri, antrenamente și salturi, li s-au rupt sau ros în călcâi bocancii. Munca era grea pentru că erau în jur de 750-800 de soldați pe trei cicluri de instrucție. De asemenea mai ajutam din când în când la depozit de echipament, la dnul plutonier major Șireagu, un om deosebit și un bun gestionar.
Rep.: Cum i se mai spune popular la această meserie?
Sâmpetreanu Florea: Cizmar, pantofar, ciubotar.
Rep.: Când te simți că ești meseriaș, meseriaș?
Sâmpetreanu Florea: Performanță ca pantofar sau cizmar este atunci când lucrezi singur pe comandă. Atunci poți spune că ești un meseriaș foarte bun. Prima dată am lucrat pe reparații, așa era la început pentru orice ucenic care termina școala, iar de ceva ani buni am făcut și pe comandă.
Rep.: Ce reprezintă pentru dumneavoastră această meserie?
Sâmpetreanu Florea: Pentru mine această meserie reprezintă totul. Această meserie m-a învățat să fiu om după care performanța a venit muncind iar munca mi-a dat satisfacție.
Rep.: În momentul de față se poate trăi din această meserie?
Sâmpetreanu Florea: Se poate dacă îți place această meserie. Mie dacă mi-a plăcut această meserie, după ce am ieșit la pensie mi-am deschis acest atelier, au trecut deja 11 ani. Performanța banilor vine muncind, a munci nu este o rușine.
Rep.: Știu că de câțiva ani v-ați cumpărat o casă la Viișoara, cum e la casă?
Sâmpetreanu Florea: E de nedescris, la casă e altfel. După 43 de ani petrecuți la bloc, în 2013 am vândut apartamentul și mi-am cumpărat o casă,iar după doi ani, după ce i-am adus anumite îmbunătățiri, ne-am mutat.
Rep.: Din ce văd, dumneavoastră munciți doar manual, tehnica e aceiași pe care ați învățat-o cu ani în urmă sau ați mai adus îmbunătățiri?
Sâmpetreanu Florea: Numai manual, dar s-au mai adus și îmbunătățiri în procesul de execuție. Au apărut anumite utilaje noi care îți ușurează oarecum munca.
Rep.: Cum sunt materialele de lucru, sunt mai bune?
Sâmpetreanu Florea: Înainte se lucra cu talpă cu cuie de lemn, acum sunt cu lipituri și cusături, dar și astea dacă nu le faci cu rost, să aibă aspect și să dai tot ce trebuie la ele, nu e bine.
Rep.: La ce personalități de marcă le-ați făcut încălțămitea?
Sâmpetreanu Florea: Cam la toate categoriile, începând de la primari, doctori, ingineri, profesori…..etc. Datorită profesionalismului meu am avut mulți clienți, din Cluj, Turda din comunele din zonă, de la Frata până la Călărași, din Turda până la Sopor, Luna, Luncani. Veneau miercurea la piață și până în cealalată miercuri le reparam încălțările așa cum trebuie. La mine era de multe ori coadă.
Rep.: Ce reprezintă pentru dumneavoastră calitatea, după ce faceți o reparație?
Sâmpetreanu Florea: Satisfacția muncii, eu când fac un lucru îl fac așa încât clientul să fie mulțumit. Dacă clientul e mulțumit și eu sunt mulțumit.
Rep.: Ați avut de lucru pe perioada pandemiei?
Sâmpetreanu Florea: Așa ca peste tot și la mine au scăzut comenzile dar nu de tot. Acuma parcă e ceva mai bine.
Rep.: În încheiere, cui doriți să-i mulțumiți pentru ceea ce ați obținut în viață?
Sâmpetreanu Florea: Lui Dumnezu pentru că mi-a dat sănătate și putere, după care la cel care m-a învățat meserie dlui Mureșan Petru, care din păcate s-a dus la cele veșnice și în cele din urmă soției mele care m-a sprijinit în toate demersurile mele, doar împreună am putut să mergem înainte.
Rep.: I-ați fost șef ceva ani buni, cum era dnul Sâmpetreanu în meseria lui?
Șireagu Ion, subofițer la parașutiști, actualmente pensionar:
-Nea Florică era un om deosebit, el tot timpul căuta să facă bine, să rezolve problemele, chiar dacă de multe ori nu avea cu ce să facă, încerca să găsească orice posibilitate de a rezolva problema. Nea Florică în meseria lui era profesionist, un om desăvârșit în meseria lui, nu cred că am mai întâlnit un meseriaș de teapa lui, în domeniul lui reparații încălțăminte.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
