Începând de ieri, 23 iunie, românii care au împrumutat bani de la bancă pentru casă sau apartament și nu au reușit să-și plătească ratele, fapt care a dus la evacuarea locuinței, vor putea solicita o locuință de sprijin.
Cererea poate fi depusă la primărie în baza Legii 143/2017, iar nivelul chiriei nu va depăși 10 % din venitul lunar/ familie. De aceste locuințe pot beneficia oameni sau familii care au fost sau urmează să fie evacuate de către executori în urma neachitării creditului ipotecar și a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință sau închirere,. Locuințele de sprijin vor fi repartizate de către autoritățile administrației publice locale, care le-au cumpărat prin licitație publică, pe baza criteriilor stabilite anual, prin hotărâre a consiliului local și nu vor depăși 100 mp.
Un astfel de contract de închiriere va fi încheiat de către primar sau o persoană împuternicită de acesta, pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii pe baza declarației de venituri și acte doveditoare necesare conform prevederilor legale.
Legea interzice ca benefeciarii locuințelor să subînchirieze sau să schimbe destinația spațiului închiriat, ca urmare a acestor fapte se va rezilia contractul de închiriere și se vor suporta, după caz, eventualele daune aduse locuinței și clădirii.
Sursa: Monitorul de Cluj