<
Social

Femeie dispusă să facă greva foamei pentru o cameră socială

Kovacs Katalin în vârstă de 50 ani din Turda anunță că începând de luni, 21 august, se va așeza în fața primăriei cu un scaun și o pancardă în mână pe care își va scrie suferința.

Femeia ne-a surprins cu vizita sa la sediul redacției, dată fiind „alarma” trasă de ea: „Am venit să vă anunț că voi face greva foamei pentru o cameră socială”, ne-a spus femeia.

Povestește că de 18 ani se chinuie cu aceiași problemă, cea a locuinței. Momentan locuiește într-un Centru Social de Urgență pentru persoane fără adăpost „Șansa unei vieți decente”, loc pe care trebuie să-l părăsească începând cu data de 23 octombrie a.c.

Au fost făcute toate demersurile, femeia fiind bolnavă cu handicap de gradul II și probleme grave la coloană, hernie, epilepsie și depresie, în cele din urmă aceasta a fost trecută pe poziția a patra pe lista de priorități. I s-a spus că imediat ce se vor evacua câteva locuințe va primi mult așteptata cameră, însă suntem deja în luna august iar locuințe au fost evacuate doar două și i s-a cerut să depună cerere pe anul 2018.

Singura variantă, spune femeia, este cea de a face greva foamei în fața primăriei pentru a nu trece neobservată: „Am vorbit chiar și cu medicul de familie, voi merge la spital pentru a solicita sprijin. Nu am pe nimeni, nu am ce să pierd. Dacă trebuie să mor pentru patru pereți și un acoperiș deasupra capului asta voi face, dar mă vor avea pe conștiință”.

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS