<
Actualitate

Situația la zi privind adeverințele eliberate pentru beneficiarii Campaniei 2020

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA)- prin Centrul Judetean Cluj- informează că, începând cu data de 15 mai 2020 și până la acest moment, a eliberat 720 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plăți directeși 613 adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată pentru măsurile de mediu şi climă(Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 – Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale), implementate de Agenție în cadrul Campaniei 2020,în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituțiile financiar-bancare și nebancare.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor și a respecta în continuare regulile de distanțare socială impuse de pandemia de COVID 19, începând din acest an APIA oferă fermierilor posibilitatea de a solicita Centrelor județene eliberarea adeverinței prin mijloace electronice și transmiterea acesteia online către bănci, fără a fi nevoie de prezenta fizică a fermierului la centrul județean sau la bancă.


Astfel,peste 95% din totalul adeverințelor au fost eliberate electronic.
Modelul de cerere de eliberare a Adeverinței de înregistrare fermier se găsește postat pe site-ul APIA:www.apia.org.ro, iar lista convențiilor care au fost încheiate până la această dată, poate fi consultată la secțiunea convenții, acorduri, protocoale.
Valoarea creditului va fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinței eliberate de APIA.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăţilor derulate de instituția noastră în baza adeverinţelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS