Paul Siserman e un luptător. La cei 38 de ani împliniți, clujeanul cunoscut publicului larg mai ales pentru participarea la MasterChef, a avut o viață plină, cu suișuri și coborâșuri, navigând mereu în ape dificile și tulburi, încă de la 19 ani.
Având o inimă mare și știind ce înseamnă o furtună în viață, ne îndeamnă să fim solidari și își oferă serviciile pentru a ajuta spitalele și locațiile aflate în carantină, lucrând în bucătărie, voluntar. Acesta își invită prietenii bucătari din județul Cluj și din toată țara să i se alăture, fiecare în orașul lui, să facă acest gest frumos și atât de necesar omenirii în acest moment.
“Anunț pentru bucătarii care doresc sa se înscrie în programul de voluntariat.
Azi am fost la DSP.
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICA
Am vorbit cu doamna director Angela Domocos. I-am explicat intenția unora dintre noi de a face voluntariat în cadrul bucătăriilor de spitale cât și al centrelor de carantina. Propunerea mea a fost primita cu foarte mult entuziasm și cu mulțumiri.
Așadar: următorul pas este întocmirea unei liste cu datele tuturor Bucatarilor(din județul Cluj) care doresc sa se implice în aceasta acțiune de voluntariat cu datele lor de contact, iar apoi trimiterea acestor informații centralizate către DSP Cluj-Napoca.
Pentru asta, am nevoie de la cei care doriți, de: datele de contact(nr de tel) , data din care sunteți disponibili, copie după analizele specifice postului nostru de munca.
Toate aceste date le voi centraliza pana în data de 21 /03/20 după care le voi trimite la DSP.
Aceștia le vor trimite la rândul lor către bucătăriile spitalelor din Municipiu și Județ cât și către centrele de carantina.Repet aceasta acțiune va fi sub forma de voluntariat și nu vor fi beneficii materiale de niciun fel.
Invit pe aceasta cale, pe toți colegii care mi-au scris în privat ca doresc sa se implice și care sunt din alte județe, sa facă aceleași demersuri la Direcția de sănătate publica din Municipiile lor astfel reușind sa ne implicam și sa ajutam cât mai mult.
V-a fi nevoie de noi toți!”, a publicat Siserman Paul pe pagina lui de Facebook.