<
Actualitate

Silvia Circo: „Este ceva inedit ca lucrarea mea să fie aleasă din cele peste 50 lucrări”  

Silvia Circo, face parte din Asociația Artiștilor Plastici Turda, o persoană implicată activ în societatea civilă. Această latură creativă a avut-o tot timpul, însă doar de câțiva ani a început să și-o exteriorizeze. Silvia ne spune că a avut privilegiul ca lucrarea ei să fie aleasă de cei de la muzeu. „Este ceva inedit ca lucrarea mea să fie aleasă din cele peste 50 de lucrări” continuă entuziasmată Silvia care a mai adăugat că este pentru prima dată când își expune creația la Muzeul de Artă din Cluj Napoca.

Cu ocazia aniversării a 65 de ani de existență a Școlii de Arte Cluj, prestigioasa instituţie de educație şi cultură, subordonată Consiliului Judeţean Cluj a pregătit în data de 3 februarie două expoziţii de artă plastică extrem de cuprinzătoare: ,,Seara Artelor” – ediţia a VIII-a, a compartimentului de Arte Vizuale Cluj-Napoca, Turda şi Câmpia Turzii şi ,,Retrospectiva Arte 65”, care a însumat creaţii ale absolvenţilor Școlii de Arte Cluj din perioada 1954-2019.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca a fost locația unde frumoasele creații au fost expuse iar profesor universitar şi pictor Viorel Nimigeanu a fost în postura de amfitrion.

Expoziţia, care va fi deschisă până pe 9 februarie 2020, va fi găzduită în Sala ,,Tonitza” a Muzeului şi va conţine lucrări de pictură, grafică, design vestimentar, decoraţiuni interioare, ceramică, tehnici în pictură, artă fotografică şi artă decorativă, ale cursanţilor şcolii, coordonaţi de experţii Victor Apostu, Monica Artemiza Korent, Mihai Muscar, Felix Peter, Blanca Pop şi Felicia Răcean. Totodată, vernisajul va avea momente artistice susţinute de reprezentanţi ai secţiilor muzicale ale Şcolii de Arte Cluj şi, de asemenea, cei prezenţi vor avea ocazia să admire încă o expoziţie, una aniversară, organizată cu ocazia împlinirii a 65 de ani de existenţă a Şcolii de Arte Cluj!

Al doilea eveniment, vernisajul expoziţiei ,,Retrospectiva Arte 65”, va avea loc joi, 6 februarie 2020, în Sala ,,Şantier” a Şcolii de Arte Cluj, de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, începând cu ora 17.00 şi va cuprinde lucrări ale absolvenţilor secțiilor de ceramică, sculptură, decorațiuni interioare, design vestimentar, foto, grafică, pictură, care au absolvit Școala Populară de Arte ,,Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, de-a lungul celor 65 de ani de existență. Evenimentul, ca şi cel precedent, va fi însoţit de un spectacol artistic susţinut de cursanţii instituţiei. Aceasta este prima ocazie când Şcoala de Arte Cluj-Napoca îşi deschide porţile foştilor cursanţi ai secţiilor de Arte Vizuale, pentru a-şi expune creaţiile şi a se reîntoarce cu drag la Şcoala de Arte, indiferent de anul în care au absolvit-o.

Potrivit domnului Vasile Corpodean, managerul instituţiei, acest proiect este realizat în premieră, deoarece, după 65 de ani de existenţă, şcoala are în sfârșit la dispoziţie spaţii suficiente şi bine dotate pentru a organiza o retrospectivă artistică de asemenea amploare.

La ambele evenimente ale Școlii de Arte Cluj intrarea este liberă!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS