Pentru că dorim să facem cunoscută și activitatea tinerilor preoți din zona noastră, astăzi vrem să redăm cuvântul de învățătură pe care preotul turdean, Călin Pop, preot paroh în Visuia ( BN), l-a rostit astăzi la predică. Este extraordinar cum un tânăr, împreună cu soția sa, au ales să facă misiune într-o localitate din județul BN. A ales în sensul că a dat concurs pentru acel post, a învățat, și-a jertfit multe pentru a ajunge preot! Sunt mulți preoți care au fost numiți pe post, fără concurs, fără a excela, fără a merge la un examen, dar toate aceste lucruri, într-o altă ediție.
Revenim la tânărul Călin Pop, care pe scurt, ne aduce o paralela între Fiul risipitor din vremurile de atunci și din vremurile noastre.
„Astăzi la Sfânta Liturghie s-a citit Evanghelia despre întoarcerea fiului risipitor. Această Evanghelie ne este destul de cunoscută nouă, tuturor, mai ales pentru faptul că, probabil, într-un anumit moment, fiecare dintre noi ne-am aflat oarecum în postura aceasta a fiului risipitor. Fiecare dintre noi am fost la un moment dat un fiu risipitor, fiecare poate am plecat la un moment dat de lângă Tatăl Nostru Cel Ceresc, iar cine nu s-a aflat niciodată în această postură este demn de toată admirația. Evanghelia este foarte întinsă, drept pentru care nu ne putem opri asupra întregii semnificații pe care o are, însă, punctual ne-am putea opri asupra lucrurilor mai importante și care vizează și viața noastră. Fiul risipitor își cere de la tatăl său partea de avere. Iar tatăl său, fără vreo ezitare, îi dă imediat partea sa. Fără să mai pună întrebări „de ce? pentru ce ți-o trebuie? ce să faci cu ea ?” Nu, ci i-o dă, pur și simplu… așa cum trebuie făcut orice gest creștinesc. Oricui îți cere, dă-i. După putință. Fără să îl mai chestionezi pe om. Dacă îl poți ajuta, fă-o. Fiul risipitor după ce își primește partea, pleacă, fără urmă de remușcare, fără a privi înapoi la tatăl său, care privea în urmă cu inimă zdrobită.
Din păcate acest tablou îl întâlnim și în zilele noastre. Îl rugăm pe Dumnezeu și cerem de la El felurite lucruri, iar după ce le primim, plecăm, fără a mai privi înapoi, cum zice vorba românească „după ce ne vedem cu sacii în căruță, plecăm”. Cu alte cuvinte, uităm să mai privim înapoi, la Cel care ne-a dat ceea ce am cerut, fără a-I mai da mulțumirea noastră… fii risipitori ce suntem.
După ce își primește partea, fiul acesta duce o viață lipsită de griji, cheltuindu-și toată averea sa, risipind-o fără chibzuință. Dar starea aceasta de bine pe care ne-o dau lucrurile materiale, este una aparentă înșelătoare. Așa cum s-a întâmplat și în cazul fiului risipitor. Starea de bine, de satisfacție, nu a durat mult, după care a venit declinul, căderea. „În țară aceea a venit o foamete mare”.
Iată clipa încercării, clipa în care suntem puși la încercare. Și, așa cum se întâmplă și în zilele noastre, că omul doar atunci își aduce aminte mai tare de Dumnezeu, când se află în clipe de încercare, tot astfel s-a întâmplat și cu fiul risipitor. Acesta își aduce aminte de tatăl său, acolo unde îi era bine… Starea demnă de plâns reiese din faptul că ni se spune că acest fiu dorea să mănânce măcar din mâncarea porcilor și nu-i dădea nimeni. Vedem, așadar ce decădere a avut.
Ceea ce este important e faptul că acest fiu risipitor „își vine în fire”, adică până la urmă conștientizează starea deplorabilă în care a ajuns și se hotărăște să se întoarcă la tatăl său. Totul începe de la faptul că el și-a venit în fire, adică a conștientizat starea de păcătoșenie și ia hotărâre de îndreptare. Se întoarce la tatăl său, iar acesta îl primește cu toată dragostea, așa cum îl primește Dumnezeu, Tatăl cel ceresc, pe fiecare păcătos care se pocăiește. Suntem încredințați că nuntă se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește. Bucuria cerului este părtașă omului care se pocăiește, se întoarce din rătăcirea sa. Dumnezeu se bucură și îl primește pe omul păcătos cu adevărat dornic de îndreptare.
Această despărțire din evanghelia de astăzi, a avut oarecum un final fericit, așa cum am spune noi astăzi, însă nu toate despărțirile de Dumnezeu, din păcate, au un final fericit. Uneori, oamenii pleacă și nu se mai întorc niciodată la Dumnezeu, la credință, la biserică.
Să stăm alături de Dumnezeu în fiecare clipă a vieții noastre și să fim mai buni și mai ascultători!”
Pr. Călin Pop
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
