Share

Tweet

Share

Share

Email

Comentarii

Sfatul psihologului: Psihologie și religie

 Contrar opiniilor curente, psihologia și spiritualitatea sau religiozitatea nu se exclud, ci pot fi îmbinate în beneficiul persoanelor care caută starea de bine.

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie care își propune ameliorarea tulburărilor emoționale și comportamentale prin metode științifice. Principalele fundamente clinice și teoretice au fost dezvoltate în secolul al XX-lea și, cu rare excepții, au existat legături minime între practica psihoterapiei, pe de o parte, și religie și spiritualitate, pe de altă parte.

De altfel, două figuri marcante ale psihoterapiei, Sigmund Freud și Albert Ellis au avut viziuni negative asupra religiei. Freud aprecia că religia este „o nevroză obsesională universală” iar Ellis afirma că toate formele convingerilor religioase sunt patologice și conduc la nevroză. În cea mai mare parte a secolului al XX-lea s-a considerat că valorile, inclusiv cele religioase, trebuie separate de teoria, cercetarea și practica psihologică. Această abordare este explicabilă în contextul preocupării pentru progresul științific și succesul economic din acea perioadă.

Începutul secolului al XXI- lea a adus  schimbări importante în relația psihoterapie – spiritualitate: recunoașterea rolului valorilor în psihoterapie, creșterea interesului pentru tehnici budiste (ex. mindfulness), descoperirea faptului că religiozitatea este relaționată pozitiv cu sănătatea mintală, precum și creșterea preocupării pentru diferențele individuale și culturale.

Una dintre formele terapeutice care s-a adaptat acestor cerințe este terapia cognitiv-comportamentală. Aceasta susține că felul în care gândim ne influențează comportamentele și emoțiile; schimbând modul de gândire putem ajunge să ne simțim mai bine și să ne comportăm adaptativ. Pentru a se adresa nevoilor spirituale sau religioase ale clienților, se pleacă de la următoarele premise:

• este acceptabil pentru un creștin să se preocupe de starea sa emoțională, pe lângă rugăciuni și participarea la slujbele religioase;
• se poate că considera că învățăturile lui Iisus, așa cum au fost scrise în Noul Testament, se adresează și problemelor de sănătate mintale;
• unui creștin îi este permis să vrea să-și schimbe viața;
• este benefică îmbinarea logicii cu religiozitatea.
• 

Iisus a folosit în mod frecvent logica. Astfel, în Evanghelia după Matei găsim un exemplu de argumentare prin analogie:

„După ce Domnul Iisus Hristos a alungat din templu pe schimbătorii de bani, în fața Sa au venit arhiereii, cărturarii și bătrânii și L-au întrebat: „Cu ce putere faci Tu acestea?“. Domnul Hristos nu era unul dintre cei care formau elita acelei vremi. El nu urmase cursurile vreunei școli rabinice cunoscute și nu era unul dintre ucenicii sau discipolii învățaților de atunci. La întrebarea lor, Mântuitorul a adresat o altă întrebare, care viza persoana Sfântului Ioan Botezătorul: de unde a venit și de unde a avut autoritatea de a învăța? Iudeii au pus în balanță variantele de răspuns și au decis că este mai bine pentru ei să ocolească răspunsul direct. Au evitat de teama mulțimilor, care vedeau în Ioan un proroc trimis de Dumnezeu; și dacă era trimis de Dumnezeu, de ce nu au luat aminte la misiunea și învățăturile lui?”

 (http://ziarullumina.ro/parasiti-neintelepciunea-pacatului–116480.html).

Prin întrebarea adresată, se creează înțelegerea a ceea ce este necunoscut prin apelul la ceea ce este deja acceptat (dacă Ioan Botezătorul a avut autoritatea de a-i învăța pe alții fără ca aceasta să-i fi fost atribuită de cineva, atunci și Iisus poate să o aibă), dar permite și pătrunderea emoțiilor în raționament (autoritatea sa a fost acceptată de teama mulțimilor).

Așadar, persoanelor religioase le este permis să-și caute starea de bine și în afara bisericii, iar psihoterapeuții sunt îndemnați să integreze convingerile, comportamentele și resursele religioase ale clienților în practica lor curentă.