Jocurile de noroc îmi afectează viața?
Deși există tendința de a nega problemele legate de jocurile de noroc, putem stabili existența unei probleme și, dacă este cazul, putem evalua severitatea acesteia, determinând prezența sau absența următoarelor gânduri sau comportamente legate de jocurile de noroc, frecvența și intensitatea acestora:
- simțiți nevoia să țineți secret faptul că jucați;
- vă place să știe cât mai puțină lume unde mergeți sa jucați și cât cheltuiți cu jocurile;
- vă place să credeți că într-o buna zi îi veți surprinde pe cei dragi cu o sumă imensă câștigată la jocuri;
- aveți dificultăți în a vă controla impulsul de a juca; o dată ce ați început să jucați, vă dați seama că vă este greu să vă opriți și să plecați. Uneori constatați că sunteți captivat de joc și că sunteți dispus să vă cheltuiți și ultimul ban în speranța că veți câștiga; vă credeți special și sperați că aparatul vă va premia pe dvs.;
- vi s-a întâmplat să căutați cu disperare cunoscuți dispuși să vă împrumute cu bani în speranța că, datorită norocului sau unor abilități speciale, vă veți recupera toți banii pierduți;
- resimțiți nevoia de a juca pentru a vă recupera pierderile; sunteți dispus să folosiți banii alocați pentru rate, facturi, pentru mâncare sau pentru rechizitele copilului; sunteți tentat să împrumutați bani, sau să vă vindeți sau amanetați obiecte personale – ceas, bijuterii, etc. – pentru a juca sau pentru a vă acoperi unele datorii;
- credeți că a paria sume mai mari de bani este singura metodă prin care puteți câștiga mai mult sau vă puteți recupera pierderile; nu reușiți decât să vă sporiți mai mult și mai mult pierderile și datoriile, ajungând chiar la împrumuturi de la cămătari, greu de returnat;
- familia și prietenii sunt îngrijorați din cauza problemei dvs. cu jocurile; în schimb, dvs. continuați sa negați că aveți o astfel de problemă, iar pe măsură ce timpul trece, dependenta de jocuri și consecințele negative ale acesteia se agravează.
Dacă răspunsurile la întrebările de mai sus sunt afirmative, înseamnă că ați intrat într-o lume care vă consumă și vă obosește încet, dar sigur. Dacă familia sau prietenii își fac griji pentru dvs., ascultați-i cu atenție, analizați felul în care jocurile de noroc v-au afectat viața: cât vă odihniți, mâncați sau vă petreceți timpul liber, măsura în care vă gândiți din ce în ce mai mult la joc decât la cei apropiați.