Ni se pare firesc să abordăm iertarea din perspectivă religioasă sau filosofică, să ne străduim să aflăm dacă aceasta este morală sau rațională. În dreptul civil întâlnim ”iertarea de datorie” iar în cel penal „retragerea plângerii” sau ”împăcarea părților” care implică o oarecare doză de iertare. Să nu uităm grațierea sau amnistia.
Suntem mai puțin obișnuiți să privim iertarea ca o pe decizie conștientă de a renunța la sentimentele de furie sau ostilitate față de cineva care a comis o greșeală, obținând, în schimb, liniște sufletească.
Este firesc să ne simțim răniți atunci când percepem o ofensă la adresa noastră, a familiei sau a prietenilor apropiați, când sunt rostite lucruri care contravin principiilor noastre etice sau morale sau atunci când ne sunt desconsiderate convingerile sau identitatea. Cel mai tare ne simțim lezați de infidelitatea partenerului.
Iertarea nu înseamnă a ignora sau a uita aceste insulte, ci înseamnă conștientizarea acestora și atenuarea intenționată a suferinței pe care o resimțim. Iertarea nu înseamnă împăcarea cu cel care ne-a nedreptățit și este posibil să iertăm fără a minimaliza sau nega ofensa care ne-a fost adusă.
Cum putem ierta?
Există mai multe moduri prin care suntem capabili să-i iertăm pe cei care ne-au adus prejudicii:
- să înțelegem motivul pentru care cealaltă persoană a procedat greșit;
- să empatizăm cu situația acestuia;
- să evităm să ne concentrăm pe furia sau pe supărarea care ne-au fost pricinuite;
- să ne gândim că și noi, la rândul nostru, am rănit pe altcineva și să-l tratăm pe cel care ne-a greșit așa cum am dori să fi fost tratați noi în situația respectivă;
- să-i spunem celuilalt că l-am iertat;
- să ne folosim de înțelepciunea spirituală, culturală sau religioasă;
- să ne gândim la efectele negative ale resentimentelor.
Iertarea față de noi înșine
Iertarea nu implică, neapărat, alte persoane. Putem regreta (întemeiat sau nu) anumite alegeri făcute, caz în care este necesar să ne iertăm pe noi. De multe ori, ne judecăm pe noi cu standarde mult mai ridicate decât evaluăm alte persoane, ne blamăm pentru lucruri care ar fi permise altora.
Iertarea de sine este mai eficientă atunci când reflectăm mai profund la greșelile noastre, le admitem, manifestăm compasiune față de victime și încercăm să facem reparațiile posibile.
Persoanele care au dificultăți cu iertarea de sine tind să manifeste furie și alte emoții negative (anxietate, depresie sau stres), adesea orientate înspre propria persoană, care pot cauza simptome fizice (creșterea presiunii sanguine, dureri și oboseală) și pot favoriza comportamente riscante: auto-vătămare, abuz de alcool sau de substanțe sau adicții comportamentale.
Beneficiile iertării
În general, iertarea nu aduce beneficii persoanei care a procedat greșit. În schimb, cel care iartă câștigă stare de bine, sănătate mintală și fizică și, nu în ultimul rând, relații mai bune. Când amânăm sau refuzăm să iertăm, nivelul de stres crește, întreținut fiind de motivația de a evita persoana despre care considerăm că a greșit și de dorința de răzbunare.
În schimb, iertarea se află în relație directă cu starea de bine, care înseamnă satisfacție față de viață, dispoziție pozitivă crescută, dispoziție negativă scăzută și mai puține simptome fizice. Si, repet, e vorba de o alegere!
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
