Invitat la emisiunea ZIUA LIVE, prefectul Clujului, Mircea Abrudan a declarat că: ”O soluție, care este și o prioritare a guvernului, se referă la descentralizarea serviciilor publice comunitare și aducerea lor cât mai aproape de cetățeni. Asta ar însemna să ducem Serviciul de Înmatriculări dar și cel de Pașapoarte înspre capetele de județ, respectiv Câmpia Turzii, Dej, Huedin pentru că acolo vor absorbi mare parte și din comunele alăturate…”.
Declarația a venit în contextul vizitei pe care prefectul județului Cluj a făcut-o la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor de pe strada Albac din Cluj Napoca unde a constatat că personalul ăși desfășoară activitatea în condiții improprii. Constatarea prefectului a fost la fel de dezamăgitoare în ceea ce privește și cetățeanul care beneficiază de aceste servicii. Zona de așteptare la ghișeu fiind una mică iar afluența de cereri depășește 500 de persoane/zi face ca majoritatea oamenilor să aștepte la cozi interminabile afară, în frig sau ploaie după caz. Lipsa locurilor de parcare dealtfel este o problemă observată de prefectul Clujului care a constatat că afluența mare de oameni care vin zi de zi cu mașinile proprii la serviciul de permise și înmatriculări blochează aproape un întreg cartier.
Soluțiile propuse de Mircea Abrudan fiind descentralizarea serviciilor publice comunitare și aducerea lor cât mai aproape de cetățeni. Asta ar însemna înființarea Serviciilor de Înmatriculări dar și cel de Pașapoarte înspre capetele de județ, respectiv Câmpia Turzii, Dej, Huedin pentru că acolo aceste servicii vor absorbi mare parte și din comunele alăturate. Oamenii vor fi scutiți astfel de un drum până la Cluj-Napoca, să își rezolve aceste probleme.
Mircea Abrudean a mai precizat în emisiunea ZIUA LIVE că deja a discutat cu autoritățile de la Câmpia Turzii pentru a găsi spații pentru viitoarele birouri ale acestor servicii în județ și a găsit susținere din partea acestora.
„În plus, și la București există deschidere față de acest proiect. Am discutat inclusiv cu ministrul de Interne și a spus că ne dă tot concursul pentru acest proiect de relocare. Direcția Generală Permise și Înmatriculări din MAI trebuie să aprobe aceste relocări, pentru că sunt niște condiții tehnice pe care e obligatoriu să le îndeplinim…”, a mai precizat prefectul Clujului la ZIUA LIVE.