<
Actualitate

Sedință ordinară la Turda

ORDINEA DE ZI

A ŞEDINŢEI ORDINARE A CONSILIULUI LOCAL
al MUNICIPIULUI TURDA
DIN DATA DE 28 MARTIE 2019
– ORA 13,00 –

1. Prezentarea procesului verbal al şedinţei ordinare precedente;

2. Probleme ale Direcţiei Impozite şi Taxe Locale:

2.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind soluţionarea cererilor de acordare a înlesnirilor la plata impozitelor şi taxelor locale depuse de persoane fizice.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

3. Probleme ale Direcţiei Tehnice:

3.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj în vederea realizării demersurilor necesare pentru organizarea, gestionarea și coordonarea activității de valorificare materială și energetică a fluxului de deșeuri de ambalaje din deșeurile municipale împreună cu deşeurile municipale din aceleaşi materiale, în conformitate cu prevederile OUG 74/2018, aprobată prin Legea 31/2019.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

3.2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri privind delegarea gestiunii activităților de colectare, transport și transfer deșeuri în cadrul Proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Cluj”.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

Nota: Având în vedere volumul mare al anexelor, acestea se pot consulta la Secretariatul Consiliului Local al Municipiului Turda, camera 50.

4. Probleme ale Direcţiei de Asistenţă Socială Turda:

4.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind modificarea art. 1 al HCL nr. 31/28.02.2019 referitoare la stabilirea componenţei echipei mobile pentru intervenţia de urgenţă în cazurile de violenţă domestică.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

5. Probleme ale Serviciului Administraţie Publică Locală:

5.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Programului de activităţi cultural artistice şi educative organizate de Municipiul Turda în anul 2019.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

5.2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea contractului de administrare dintre Municipiul Turda şi Ocolul Silvic Valea Ierii.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

6. Probleme ale Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Cadastru:

6.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind vânzarea fără licitaţie publică a unui imobil-teren în suprafaţă de 221 mp, situat în Turda, str. G-ral Dragalina, nr. 143, judeţul Cluj.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

7. Probleme ale Serviciului Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale:

7.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea proiectului “Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Municipiul Turda, Piaţa Republicii, nr. 43 şi str. Libertăţii, nr. 2, bl. 53” şi a cheltuielilor legate de proiect.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

7.2. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice a proiectului “Creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din Municipiul Turda, Piaţa Republicii, nr. 43 şi str. Libertăţii, nr. 2, bl. 53” şi a indicatorilor tehnico-economici.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

8. Probleme ale Biroului Resurse Umane:

8.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modificării organigramei, numărului de posturi şi statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Turda.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

9. Probleme ale Casei de Cultură a Municipiului Turda:

9.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea programului de activităţi al Casei de Cultură a municipiului Turda, pentru perioada 1 aprilie-31 mai 2019.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

10. Probleme ale Serviciului Public Administrare Pieţe şi Obor Turda:

10.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea modificării statului de funcţii pentru Serviciul Public Administrare Pieţe şi Obor Turda.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.

11. Propuneri, întrebări, interpelări.

P R I M A R, S E C R E T A R,
Matei Cristian Octavian Paula Letiția Mic

întocmit/redactat:
consilier juridic Adrian Vana

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS