<
Actualitate

Ședință de lucru la Compania de Apă Arieș

Ședință de lucru la Compania de Apă Arieș privind proiectul de investiții cu finanțare europeană în infrastructura de apă și apă uzată cu participarea Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene

La inițiativa Ministerului Fondurilor Europene – Direcția Generală Program Infrastructură Mare, în data de 24.06.2020, a avut loc, la sediul Companiei de Apă Arieș din Turda, ședința de lucru privind “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii în perioada 2017-2020” contractul de finanțare nr.156/18.12.2017 – SMIS 118679 ” (co-finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM). În cadrul ședinței a fost analizat stadiul proiectului de extindere și modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată și s-au discutat problemele cu care se confruntă antreprenorii care efectuează lucrările.

La ședință au participat Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Fondurilor Europene – doamna Carmen Moraru, Consilier Ministru – Catalin Aflat, director Direcția Monitorizare Proiecte Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare – Andrei Chivu, Coordonator CMVT – Direcția Regională Infrastructură (DRI) Cluj-Napoca – Viorel Beșe, Director General Compania de Apă Arieș – Ionuț Bogdan Bobic, reprezentant al supervizorului contractelor de lucrări Eptisa România SRL – Lider de echipă- Cristian Mitu – Anghel, reprezentanți ai SC Hidroconstrucția SA și S.C. TCI C.G. SA Cluj-Napoca.

În prezent, Compania de Apă Arieş S.A. implementează “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii” co-finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020. Cu o valoare de aproximativ 130 milioane Euro + TVA proiectul de investiții reprezintă o nouă etapă semnificativă în cadrul extinderii și modernizării infrastructurii de alimentare cu apă, colectare și evacuare ape uzate din Regiunea Turda – Câmpia Turzii, județul Cluj, continuând procesul investițional derulat prin POS Mediu 2007 – 2013. Proiectul va permite realizarea unor investiții majore în infrastructura de apă și canal (infrastructura care în unele zone nu a fost modernizată de 50 de ani sau este total inexistentă) destinat modernizarii și extinderii infrastructurii în vederea îndeplinirii cerințelor europene, astfel încât toți locuitorii din arealul deservit, care nu beneficiază nici astăzi de aceste utilități esențiale, să beneficieze de apă potabilă și canalizare și să poată avea condiții civilizate de viață.

Investițiile propuse prin contractul de finanțare vizează locuitorii din 13 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv 2 municipii: Turda și Câmpia Turzii și 11 comune: Aiton, Călăraşi, Ciurila, Luna, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos, Ploscoş, Sănduleşti, Tureni, Tritenii de Jos, Viişoara, toate făcând parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Apa Văii Arieșului”.

Investițiile ce vor fi realizate prin ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020’’:

– Investițiile în sistemul de alimentare cu apă potabilă cuprind 161,51 de km de aducțiuni de apă reabilitare și extindere (131.20+30.31), peste 74 de km rețele de apă reabilitați, circa 121 de km de rețele noi de apă potabilă, 2 surse subterane reabilitate, 13 puțuri reabilitate, 4 stații de tratare noi, 2 stații de clorinare noi, 5 rezervoare de înmagazinare noi și 3 reabilitate, 24 stații de pompare noi și o stație reabilitată, sistem SCADA.
– Investițiile în sistemul de canalizare menajeră cuprind 117 km extinderi de rețele de canalizare, 48 de km rețea de canalizare reabilitată, 13 km conducta colectoare nouă, 13 km conducte de refulare, construirea a 48 de stații de pompare apă uzată și trei reabilitate, 2 stații de epurare locale, o stație de compostare a nămolului în Stația de epurare Câmpia Turzii.

Stadiu contracte de lucrări atribuite:

CL1 – Extinderea si reabilitarea statiilor de tratare apa potabila si a conductelor de aductiune in sistemul zonal de alimentare cu apa Turda

Contractor: HIDROCONSTRUCȚIA S.A. (Lider de asociere) – NORD CONFOREST S.A. (Asociat 1) – APARO CONSULT S.R.L. (Asociat 2) – ECO AQUA DESIGN S.R.L. (Asociat 3)
Nr. contract: 19131/03.12.2019
Data incepere Contract: 12.12.2019
Data finalizare Contract: 12.12.2022
Valoarea contractului (fara TVA) : 84.098.907,38 lei
Tip contract: Proiectare si executie lucrari
Lucrari executate: in faza de proiectare
Progres Financiar: 5%
Progres Fizic: 0,35%
Timpul scurs: 5,5 luni /15,28%
Valoare plati efectuate pana in prezent (inclusiv avans) fara TVA: 4.204.945,37 lei
Valoarea lucrarilor executate: –

Obiective:
– Activitatile de proiectare fac referire la proiectul tehnic detaliat.
– Elaborarea documentatiei necesare obtinerii autorizatiilor si avizelor necesare executiei
– Reabilitarea si reactivarea sursei de apa Varia

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS