DISPOZIȚIE Nr. 920 din 23.09.2022 privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii în ședință ordinară
Primarul Municipiului Câmpia Turzii;
În conformitate cu prevederile art.133 și art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând seama de dispozițiile art.155 și art.196 alin.(1) lit.b) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
DISPUNE:
Art.1. Se convoacă, în ședință ordinară, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, pentru ziua de Joi, 29.09.2022 ora 13:00.
Art.2. Ședința va avea loc în sala de ședințe din cadrul Palatului Cultural Ionel FLOAȘIU Câmpia Turzii, cu proiectul de ordine de zi anexat, care face parte integrantă din prezenta dispoziție, modalitatea de desfășurare a ședinței ordinare fiind cu participarea fizică a consilierilor locali.
Art.3. Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi vor fi puse la dispoziția consilierilor din Consiliul Local al municipiului Câmpia Turzii în format electronic, pe e-mail.
Art.4. Asupra proiectelor de hotărâri înscrise în proiectul ordinii de zi există posibilitatea formulării și depunerii de amendamente.
Art.5. Comunicarea prezentei dispoziții se face prin grija Serviciului Juridic.
PRIMAR, CONTRASEMNEAZĂ:
Dorin Nicolae LOJIGAN
SECRETAR GENERAL
Nicolae ȘTEFAN
Anexa la Dispoziția nr. 920 din 23.09.2022
PROIECT ORDINE DE ZI
1. Raportul administratorilor privind activitatea societății SC PARC INDUSTRIAL CÂMPIA TURZII SA, PE SEMESTRUL I – 2022.
2. Raportul Dl. Primar Dorin Nicolae LOJIGAN privind deplasarea în orașul Mohacs și orașul Cimișlia.
3. Raportul Dl. Viceprimar Sabin Marcel GHEMEȘ privind deplasarea în orașul Cimișlia.
4. Raportul Dl. Consilier local Călin Sorin CRIHĂLMEANU, privind deplasarea în orașul Mohacs.
5. Proiect de hotărâre privind încetarea aplicabilității HCL nr. 33 din 24.02.2022 privind scoaterea din funcțiune și casarea unui mijloc fix aflat în domeniul privat al municipiului Câmpia Turzii și participarea la Programul de stimulare a înnoirii Parcului Auto Național 2020-2024, denumit generic RABLA CLASIC.
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitație publică a unui spațiu aparținând domeniului public al Municipiului Câmpia Turzii, situat pe str. Vasile Goldiș, nr. 6, ap. 5, în vederea înființării unui cabinet de servicii medicale, de activități conexe serviciilor medicale sau de activități de medicină complementară/alternativă.
7. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale privind dezmembrarea imobilului înscris în CF nr. 55918 Câmpia Turzii.
8. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale privind dezmembrarea imobilului înscris în CF nr. 55980 Câmpia Turzii.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ”Schimbare de destinație din casă în spațiu comercial textile” desființare parțială și extindere, str. Aurel Vlaicu, nr. 18, Municipiul Câmpia Turzii, jud. Cluj.
10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea Construire Locuințe Unifamiliale, anexe și împrejmuire, str. Academician David PRODAN, nr. 30C, Municipiul Câmpia Turzii, jud. Cluj.
11. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului de executare a lucrărilor de construire a unei locuințe pe un teren atribuit în temeiul Legii 15 din 2003.
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de tip ”Școală după Școală” pentru elevii din învățământul primar din Municipiul Câmpia Turzii în anul școlar 2022-2023.
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului local de acțiune pentru incluziunea comunităților de romi din Municipiul Câmpia Turzii pentru perioada 2022-2027.
14. Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 56/26.03.2020 privind stabilirea componenței Comisiei Sociale de analiză pentru verificarea și analizarea dosarelor depuse, în vederea stabilirii ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe sociale și a locuințelor din fondul locativ de stat, modificată prin HCL nr. 223/17.12.2020 și HCL nr. 79/27.05.2021.
15. Proiect de hotărâre privind numirea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Câmpia Turzii ca membrii în Consiliul de Administrație și ca membrii în comisia pentru evaluarea și asigurarea calității din unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
16. Diverse.
PRIMAR, AVIZAT:
Dorin Nicolae LOJIGAN
SECRETAR GENERAL
Nicolae ȘTEFAN