„La fel ca și orele în sine, recreațiile au un rol important în experiența educativă pe care o trăiesc copiii. Tocmai din acest motiv, pe lângă lucrările de îmbunătățire a calității actului educativ, sunt necesare și lucrări care să facă și recreația mai plăcută.
Începând din această săptămână, la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” au demarat lucrările de modernizare a pavajului din curtea școlii,
Dalele vechi, de beton, dintre care multe erau sparte și care erau pline de verdeață, au fost scoase și vor fi înlocuite cu pavaj modern.
Aceste lucrări vor conferi copiilor un nou ambient extern în momentul în care aceștia vor reveni la școală”, a anunțat Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii.
Administrația Lojigan investiții fără precedent în școlile din Câmpia Turzii
După finalizarea acțiunii de intabulare a școlilor din Câmpia Turzii, administrația Lojigan a reușit atragerea de peste 3,5 milioane de euro pentru Liceul Pavel Dan și Colegiul Tehnic Victor Ungureanu.
Aproximativ 500.000 euro pentru reabilitarea în totalitate a Liceului Teoretic “Pavel Dan”. Lucrările au început în luna februarie 2020 iar termenul de finalizare este 2022.
În cadrul proiectului se vor regăsi următoarele lucrări:
– Reabilitarea fațadelor
– refacerea tencuielilor, brâurilor și cornișelor, refacerea straturilor de termo și hidroizolație;
– Asanarea umidității la subsolul tehnic / parter;
– Reparații interioare (refacerea tencuielilor, schimbarea pardoselii, a balustradei, etc.)
– Reamenajări, modernizări pentru funcțiunile grupurilor sanitare, realizarea grupurilor sanitare pentru persoanele cu handicap motor;
– Reparația sau schimbarea la învelitoare, acoperiș, jgheaburi și burlane, șorțuri, înlocuirea hidroizolației;
– Schimbarea completă a instalației electrice;
– Realizarea unui sistem de supraveghere video;
– Înlocuirea tuturor conductelor și dotărilor sanitare;
– Reconceperea integrală a sistemului de canalizare separat pentru apele pluviale, respectiv pentru apele uzate menajere;
– Reconceperea integrală a sistemului de alimentare cu gaze, în conformitate cu reconceperea sistemului de încălzire.
Lucrări în valoare de 3 milioane de euro, la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii
CE LUCRĂRI DE REABILITARE VOR FI EFECTUATE:
-Lucrările de reabilitare termică a clădirii cuprind: izolarea termică a părții opace a fațadelor, înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare existente, reparații acoperiș înlocuire țiglă ceramică, realizare tavan casetat.
-Lucrările de reabilitare termică a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum. Consumul de energie primară va fi asigurat din surse regenerabile, așa încât a fost prevăzut un sistem bazat pe captarea energiei solare.
S-au mai prevăzut de asemenea:
– Sistem de ventilație cu recuperare de căldură
– Reabilitarea/modernizarea instalației de iluminat aferentă clădirii prin înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu LED
– Montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor energetice
– Repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, respectiv a sistemului de colectare și evacuare a apelor meteorice la nivelul învelitoarei tip șarpantă.
– Refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.
– Repararea/înlocuirea instalației de distribuție a apei reci și/sau a colectoarelor de canalizare menajeră și/sau pluvială din subsolul clădirii până la căminul de branșament/de racord, după caz.
– Refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.
– Refacere finisaje grupuri sanitare.
– Reamenajare curte exterioară prin lucrări de asfaltare a trotuarelor și refacerea racordului de apă-canal până la limita de proprietate a Colegiului.
Pentru clădirea sălii de sport s-au prevăzut următoarele lucrări de reabilitare și modernizare:
– Lucrări de reabilitare termică a anvelopei;
– Lucrările de reabilitare termică a sistemului de încălzire/ a sistemului de furnizare a apei calde de consum
– Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice: sistem fotovoltaic pentru producție energie electrică;
– Lucrări de reabilitare/ modernizare a instalației de iluminat aferente clădirii: înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, de tip LED.
Valoarea totală a lucrărilor este în valoare de 11.741.730,00 lei.