Începând cu 01 iulie 2020 se vor ajusta preţurile/tarifele la serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare prestate de Compania de Apă Arieș S.A. conform condițiilor impuse în strategia pentru accesarea de fonduri europene și realizarea investițiilor prevăzute în ,,Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda-Câmpia Turzii,,
În vederea respectării condițiilor impuse de Comisia Europeană și prevăzute în contractul de finanțare nr.156/18.12.2017 – SMIS 118679 pentru derularea „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda-Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020” (co-finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM) încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Compania de Apă Arieș S.A, în urma aprobării prin Hotarârea Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intrercomunitară ,,Apa Văii Arieșului,, nr.1/20.03.2018 și a Deciziei A.N.R.S.C (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice) nr.76/03.06.2020, S.C. Compania de Apă Arieș S.A. aduce la cunoștinta utilizatorilor ajustarea prețului și a tarifului pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, începând cu 01.07.2020, astfel:
– apa potabilă : 5,02 lei/mc exclusiv T.V.A;
– canalizare-epurare : 4,76 lei/mc exclusiv T.V.A.;
„Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din regiunea Turda-Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020” este un proiect cu finanțare europeană, în valoare de peste 130 de milioane de euro, ce va permite realizarea unor investiții majore în infrastructura de apă și canal (infrastructura care în unele zone nu a fost modernizată de 50 de ani sau este total inexistentă) destinat modernizarii și extinderii infrastructurii în vederea îndeplinirii cerințelor europene, astfel încât toți locuitorii din arealul deservit, care nu beneficiază nici astăzi de aceste utilități esențiale, să beneficieze de apă potabilă și canalizare și să poată avea condiții civilizate de viață.
Pentru ca proiectul să fie aprobat de către Comisia Europeană și aria de operare a CAA să beneficieze de aceste investiții, trebuie respectate condițiile prevăzute prin Regulamentul UE 480/2014, printre care demonstrarea capacității financiare pentru gestionarea proiectului în faza operațională prin aplicarea planului de evoluție tarifară evaluat și aprobat de catre CE, și anume aplicarea creșterilor tarifare în termeni reali conform strategiei și aplicarea inflației. Prețul pentru apă potabilă produsă, transportată și distribuită și tariful pentru canalizare – epurare prezentate mai sus cuprind creșterea în termeni reali aferentă anului 2020, precum și inflația publicată de către I.N.S.(Institutul Național de Statistică).
Investițiile ce vor fi realizate prin ,,Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020’’: – Investițiile în sistemul de alimentare cu apă potabilă cuprind 161,51 de km de aducțiuni de apă reabilitare și extindere (131.20+30.31), peste 74 de km rețele de apă reabilitați, circa 121 de km de rețele noi de apă potabilă, 2 surse subterane reabilitate, 13 puțuri reabilitate, 4 stații de tratare noi, 2 stații de clorinare noi, 5 rezervoare de înmagazinare noi și 3 reabilitate, 24 stații de pompare noi și o stație reabilitată, sistem SCADA.
– Investițiile în sistemul de canalizare menajeră cuprind 117 km extinderi de rețele de canalizare, 48 de km rețea de canalizare reabilitată, 13 km conducta colectoare nouă, 13 km conducte de refulare, construirea a 48 de stații de pompare apă uzată și trei reabilitate, 2 stații de epurare locale, o stație de compostare a nămolului în Stația de epurare Câmpia Turzii.
Proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.