„Începând de azi demarăm curățenia de primăvară pe domeniul public al municipiului.
Alături de echipe de la Compania de Apă Arieș, Direcția de Asistență Socială, Domeniul Public și operatorul de salubritate Supercom acționăm în toate zonele din municipiu.
De asemenea, acțiunile de salubrizare vor avea în vedere și igienizarea stâlpișorilor și a pistelor de bicicletă de pe străzile: Constructorilor, 22 Decembrie. Piața Romană, Libertății, Piața 1 Decembrie și Alexandru Ioan Cuza.
În paralel, ne asigurăm că se respectă zilnic planul stradal de curățenie prin care se intervine atât mecanizat cât și manual.
Vă încurajăm să vă alăturați eforturilor noastre și să păstrați curățenia în oraș.
Fiecare gest contează, fiecare acțiune este un pas spre un oraș mai curat!”