Se contruieşte prima locuință maxim protejată la Turda. Această casă va avea o capacitate de 6 persoane cu handicap mintal. Consiliul local a aprobat în ultima şedință de consiliu investiția in valoare de 100.000 de lei de la bugetul local, propusă de primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei.
Povestea îndurerată a bunicilor Ioan şi Elena Maier nu este una fericită, atâta timp cât au trăit cele două nepoate cu handicap mintal. Marea lor grijă a fost mereu soarta celor două fete după ce ei nu vor mai fi, cine o sa aibe grijă de fete.
Din acest motiv au donat întreaga lor avere Asociației Evlavie, pe care au creat-o, pentru a se construi o locuință cu nevoi speciale, în care vor putea sta si nepoatele lor. Pe un teren de 400 de metri pătrați, aproape de Băile Sărate din Turda, administrația publică va construi o locuință maxim protejată cu o capacitate de 6 locuri, destinată asistenței şi îngrijirii persoanlor cu handicap mintal.
Practic asociația unaminatră Evlavia a donat terenul pe care urmează să se contruiască casa maxim protejată, urmând ca primăria să construiască şi să înființeze un nou serviciu pentru persoane cu întârzieri mintale.
Bunicii Ioan şi Elena Maier sunt în al nouălea cer ştiind că fetele vor fi îngrijite şi după ce ei nu vor mai fi. Acest proiect a fost dezbătut în consiliul local, la propunerea edilului Municipiului Turda, domnul Cristian Matei, iar proiectul a fost votat în unanimitate de voturi. Imediat după au demarat procedurile, s-a făcut o licitație publică, de proiectare şi execuție, iar proiectul a fost câştigat de către o firmă din Turda.
Terenul a fost deja eliberat de vechiile construcții şi s-a efectuat organizarea de şantier, iar din primăvară se va începe construcția efectivă.
Casa maxim protejată oferă sprijin şi asistență permanentă în scopul reintegrării sociale a beneficiarilor, iar aceştia primesc asistență şi monitorizare permanentă cu personal de specialitate.
După finalizarea lucrărilor, casa va fi administrată de Direcția de Asistență Socială din subordinea primăriei Turda.