<
Actualitate

ȘCOALA DIN MEDIUL RURAL, CARE ÎȘI AȘTEAPTĂ ELEVII ÎN NOUL AN ȘCOLAR CU GRIJĂ MAI MARE FAȚĂ DE SĂNĂTATEA LOR Într-o școală din mediul rural, directoarea și echipa sa demonstrează că pot face educație la standarde înalte, ca în orice școală considerată a fi „de top”, în marile orașe ale României

Elevii care învață în Școala Gimnazială Luna vor păși, în noul an școlar, în săli de clasă iluminate cu tehnologie LED. Lumina este mai apropiată de cea naturală, iar reprezentanții școlii spun că astfel se asigură că au mai multă grijă de sănătatea elevilor și preșcolarilor.
În plus, școala este singura din județul Cluj care folosește tehnologie avansată în fiecare sală de clasă, dar și în sălile de activități de la grădiniță.

„Noi credem că fiecare elev din România are dreptul la educație, iar acest proces trebuie să se desfășoare în cele mai bune condiții, atât pentru copii, cât și pentru cadrele didactice. În școala noastră, elevii, profesorii, învățătorii și educatorii beneficiază de tehnologie avansată, astfel încât actul de predare să nu fie diferit de ce se întâmplă în unitățile de învățământ din mediul urban. Știm că există preconcepția că în școlile de la țară nu sunt condiții. Însă, noi vrem să îi asigurăm pe părinți că în Școala Gimnazială Luna elevii au șansa să învețe ca în orice școală din România, considerată a fi de top”, a declarat Adina Maier, directorul Școlii Gimnaziale Luna.

SINGURA ȘCOALĂ DIN JUDEȚUL CLUJ, CARE BENEFICIAZĂ DE PROIECTUL „ENERGIE ÎN ȘCOLILE COPILĂRIEI”
Școala Gimnazială Luna este beneficiara proiectului „Energie în școlile copilăriei” derulat și sponsorizat de EON România, în colaborare cu Fundația pentru Societate. În baza acestui proiect sistemul de iluminat al școlii și al grădiniței a fost modernizat și este acum bazat pe tehnologie LED.


Elevii își vor începe, astfel, noul an școlar într-un climat interior plăcut și sănătos, din punct de vedere al luminozității încăperilor. Un alt beneficiu al acestui proiect constă în reducerea consumului anual de energie, ceea ce conduce la o semnificativă economisire financiară, dar și la protejarea mediului înconjurător.

„Am îmbrățișat această oportunitate si suntem recunoscători că există societăți care nu tratează cu indiferență nevoile comunității, urmărind nu doar propria dezvoltare, ci aducând un aport considerabil la bunăstarea comunităților în care activează” , a declarat Adina Maier, directorul Școlii Gimnaziale Luna.
FIECARE SALĂ DE CLASĂ, DOTATĂ CU O TABLĂ INTELIGENTĂ
Reprezentanții școlii afirmă că procesul de modernizare și dotare cu tehnologie avansată este unul continuu.

Cu sprijin financiar din partea Primăriei și Consiliului Local Luna, în unitatea de învățământ au fost cumpărate 16 seturi de table inteligente cu videoproiector, 30 de laptopuri – pentru fiecare cadru didactic – 10 proiectoare, 10 ecrane de proiecție și 16 camere web pentru videoconferințe, toate aceste echipamente fiind de un real ajutor în perioadele de școală online. Școala Gimnazială Luna este, astfel, singura din județul Cluj care are table inteligente în fiecare sală de clasă, precum și în sala de grădiniță.


CÂȚI ELEVI ÎNVAȚĂ ÎN ȘCOALA GIMNAZIALĂ LUNA
Școala Gimnazială Luna funcționează ca unitate de învățământ cu personalitate juridică și are două structuri arondate, Luncani și Gligorești. Învățământul este organizat pe trei nivele, preșcolar, primar și gimnazial, unde învață circa 330 de elevi și preșcolari.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS