<
Actualitate

Schimbare de paradigmă în procesul de colectare a deșeurilor din Câmpia Turzii

În conformitate cu măsurile impuse de Comunitatea Europeană, privind gestionarea deșeurilor, administrațiile publice locale din România au obligația ca, începând cu data de 1 iulie 2019 să colecteze SELECTIV deșeurile menajere, nemenajere, nepericuloase. În acest sens, începând de astăzi, 26 iunie 2019, Municipiul Câmpia Turzii se raliază condițiilor impuse de Uniunea Europeană, printr-o serie de măsuri de natură logistică și de strategie care să înlesnească și să impulsioneze procesul de colectare selectivă a deșeurilor. Astfel, Municipiul Câmpia Turzii va demara o campanie de înlocuire a pubelelor vechi, din metal, de la punctele gospodărești, cu pubele noi, care sunt inscripționate adecvat, în așa fel încât cetățenii să știe ce tip de deșeuri se depozitează în pubelele respective. La fiecare punct gospodăresc vor fi pubele inscripționate cu „Hârtie” „Plastic” sau „Deșeuri menajere”, pentru o cât mai elocventă informare a cetățenilor cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor. Totodată, agenții economici care produc și depozitează o cantitate mai mare de deșeuri se vor putea adresa Companiei de Salubritate, astfel încât să le fie puse la dispoziție pubele în concordanță cu necesitățile lor. „Doresc să mulțumesc, în numele locuitorilor Municipiului Câmpia Turzii, executivului și deliberativului din Consiliul Județean Cluj, președintelui Alin Tișe și conducerii ADI Eco Metropolitan Cluj, pentru punerea la dispoziția Primăriei municipiului nostru a pubelelor noi, care vor facilita procedurile de colectare selectivă a deșeurilor. Prezența de spirit și spontaneitatea partenerilor noștri a făcut de așa manieră încât să putem utiliza pubelele cele noi, deși acestea trebuiau folosite doar după debutul proiectului <>, iar din aceste considerente, cetățenii municipiului Câmpia Turzii au la dispoziție suportul logistic aferent colectării selective a deșeurilor. Dragi cetățeni, având în vedere noile reglementări, noua paradigmă de colectare a deșeurilor, vă rugăm să colectați deșeurile în mod selectiv și să le depuneți în pubele, în conformitate cu inscripția de pe acestea. Știm că este un proces care presupune un efort în plus din partea noastră, a tuturor, însă acesta va asigura viitorul copiilor noștri, capacitatea de reciclare a deșeurilor menajere și nemenajere și un climat sigur și trainic pentru generațiile care vor urma. Așadar, nu uitați: în loc de un sac cu gunoi menajer, veți avea trei saci – unul cu gunoi menajer (resturi de mâncare, flori moarte etc), unul cu ambalaje de hârtie și carton și unul cu ambalaje de plastic. Sticlele și resturile de sticlă vor putea fi depozitate la punctele EcoTic, de unde veți beneficia de recompense în bani. Haideți să contribuim la creerea unui viitor fără poluare, pentru copiii și nepoții noștri! Împreună suntem responsabili, reciclăm și clădim viitorul!”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS