Două sarcofage romane din calcar au fost descoperite recent la Turda, cu ocazia lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare pe strada Turturelelor.
Zona a fost inclusă în arealul protejat arheologic prin HCL 12/31.01.2013, fiind localizată într-un punct bine cunoscut pe harta arheologică a Potaissei romane. Cele două sarcofage pot fi puse în legatură cu locuirea civilă din canabae-le legiunii a V-a Macedonica de pe ”Dealul Cetății” și drumul roman secundar ce ieșea din castru prin porta decumana și se unea cu drumul imperial pe teritoriul actualului sat Copăceni.
Până la efectuarea analizelor osteologice mai detaliate, dimensiunea redusă a sarcofagelor sugerează că cele două morminte aparțin unor copii. Sarcofagele erau orientate est-vest, avand cutiile de formă dreptunghiulară, lucrate dintr‐un singur bloc din calcar, în timp ce capacele au forma unui acoperiş în două ape, cu fronton triunghiular pe laturile scurte şi patru acrotere la colțuri.
Dacă primul mormânt a fost jefuit încă din antichitate, ca marea majhoritate a mormintelor romane, cel de-al doilea sarcofag, descoperit în imediata apropiere, a reprezentat de departe cea mai mare supriză pentru arheologi. Deși capacul sarcofagului a fost parțial spart de o conductă de apă potabilă (branșament realizat probabil prin anii `80), scheletul și inventarul funerar erau intacte. Defunctul era așezat pe spate, într-o poziție chircită! In zona mâinii drepte avea o monedă din bronz, cel mai probabil pentru a plati lutrașului Charon pentru trecerea în lumea de dincolo, iar la gât purta un colier din mărgele globulare de sticlă, învelite în foiță de aur.
Depunerea ”Obolului lui Charon” în morminte este o practică des răspândită în tot Imperiul Roman, dar relativ sporadic atestată printre descoperirile funerare de pe teritoriul Daciei. Din șiragul de mărgeluțe extrem de fragile, arheologii au recuperat peste 80 de piese. Prezența podoabelor în morminte poate fi pusă pe seama purtării lor de către defunct în viața de zi cu zi.
Descoperirea de la Potaissa se adaugă celor peste 170 de morminte de acest tip.