Sărbătorirea a trei sferturi de veac de teatru la Turda
La o lună după ce Teatrul Național Aureliu Manea din Turda a împlinit 75 de ani de la înființare, colectivul singurei instituții profesioniste de cultură din oraș a organizat o întâlnire cu foști actori, regizori sau oameni care au făcut parte din personalul tehnic-administartiv al teatrului. Acestora li s-au adăugat prieteni ai teatrului turdean.
Toți aceștia, adică vreo câteva zeci de persoane și-au dat întâlnire vineri, 16 noiembrie, la ora 17, în ”foaierul” teatrului, ce funcționează la fosta fabrică de bere, din Piața Romană, unde slujitorii Thaliei și-au mutat vremelnic altarul, deoarece clădirea Teatrului Național Aureliu Manea se află în plin proces de modernizare.
Organizatorii au profitat de întâlnire pentru a oferi diplome de excelență actorilor de ieri și de azi ai teatrului turdean. De aceleași semne de recunoaștere a sprijinului acordat bunei funcționări a teatrului s-au bucurat și membrii echipei tehnico-administrative, sau, altfel spus, oamenii din spatele scenei, cei care nu se văd, dar munca lor se simte!
Actorul Cătălin Grigoraș, managerul Teatrului Național Aureliu Manea, secondat de Lorena Almășan, a mai oferit diplome de excelență foștilor directori ai instituției, precum scriitorul Mircea Ioan Casimcea, respectiv dramaturgul prof. Virgil Deceanu sau cronicarul de artă dramatică Adrian Țion.
Cu ocazia întâlnirii de vineri, 16 noiembrie, s-a lansat și albumul ”75 de ani de teatru la Turda” structurat în peste zece capitole, printre care: Suveniruri, 75 de stagiuni, Memoria în imagini, Memoria scrisă, Artă digitală la Turda, Primii pași în arhivă, sau Odă adișului de teatru.
”Suveniruri” din slovă scrisă au oferit în dar teatrului primarul Turzii, Cristian Matei, Cătălin Grigoraș, actualul manager al instituției, actorul Stelian Stancu, director al teatrului turdean din 1975 până în 1990, scriitorul Mircea Ioan Casimcea, scenograful Clara Labancz, regizorul Andrei Mihalache, Viorica Samson Manea (producător), Virgil Deceanu, director din 1999 până în 2001, actorul și regizorul Mihai Gruia Sandu, actrița Maria Voronca, actorii Dorel Vișan, Tudorel Filimon, Adriana Gădălean, Ginuc Crișan, Radu Botar, Marian Negrescu, respectiv Doina Șoproni, apoi Ana Cosac, cronicarul Adrian Țion, Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria, din Oradea și Emil Hălăștuan.
Seara petrecută de oamenii teatrului turdean în compania prietenilor s-a încheiat cu spectacolul ”Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu, ultima piesă reguzată de regretatul Ovidiu Cosac pentru Teatrul Național Aureliu Manea, din Turda.