<
Actualitate

Sancțiuni contravenționale în valoare de 188.190 lei lei în ultimele 24 de ore în județul Cluj

Buletin de presă, 29.04.2020 ✅ SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ

🔴 Efective angrenate (polițiști, jandarmi, polițiști locali, militari, ISU, SAJ) – 953

🔴 Persoane verificate cu privire la respectarea măsurii și interdicțiilor impuse – 994

🔴 Societăți comerciale/ Persoane fizice autorizate verificate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență – 23

🔴 Sancțiuni contravenționale aplicate – 109; valoare – 188.190 lei (majoritatea fiind aplicate pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației)

🔴 De la debutul pandemiei până în prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au fost înregistrate 8 dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

🔴 Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:

➡️ 219 persoane se află în carantină

➡️ 313 persoane aflate în autoizolare la domiciliu

➡️ 179 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca.

➡️ 13 persoane internate în ATI, din care 8 din județ

➡️ Total vindecați și externați – 152, din care 102 din județul Cluj.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS