<
Sănătate

Intoxicaţii cu ciuperci

Intoxicaţiile cu ciuperci recoltate din flora spontană se produc prin neidentificarea corectă a tipurilor de ciuperci cât şi prin fenomenul de încrucişare cu spori între ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare. Substantele toxice conţinute nu sunt anihilate prin spălare sau curătarea învelişului exterior, dar nici prin preparare termică, congelare sau conservare şi nu există antidot împotriva lor, tratamentul rezumându-se la tratarea simptomelor.

Simptomele intoxicaţiilor cu ciuperci pot să apară după o perioadă de incubaţie scurtă (minim 15 minute maxim 3 ore) sau după o perioadă de incubaţie lungă (cel puţin 12 ore de la consumul ciupercilor). Acestea pot fi: scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburări nervoase, salivaţie abundentă, dureri abdominale, greţuri, vărsături, tulburări gastrointestinale, micşorarea pupilei, transpiraţii, icter , hemoragii, afecţiuni hepatice.

Intoxicaţiile cu ciuperci reprezintă o problemă medicală de o deosebită importanţă, pe de o parte din cauza frecvenţei mari a acestora, pe de alta parte din cauza gravităţii lor. Este totodată una dintre marile urgenţe medicale deoarece o treime din intoxicaţiile care se soldeaza cu deces se înregistrează atât la adulţi cât şi la copii.

Pentru prevenirea incidentelor provocate de consumul de ciuperci de origine necontrolată, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj recomandă:

– consumul exclusiv de ciuperci din cultură ( crescatorii autorizate) şi nu din flora spontană a pădurilor

– achiziţionarea ciupercilor numai din surse autorizate ( nu achiziţionaţi ciuperci de la persoanele care le comercializează pe marginile de drum sau în locuri neautorizate )

– în  cazul apariţiei simptomelor de intoxicaţie prezentarea de urgenţă în Unităţile de Primiri  Urgenţe din spitale sau vă adresaţi Serviciului de Ambulanţă.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS