<
Eveniment

De ce nu dispare celulita de pe corp?

Și tu ai piele cu aspect de portocală pe șolduri, coapse sau fese?

Cu toate că nu este o afecțiune propriu-zisă, celulita afectează serios încrederea în sine. Localizată sub piele, celulita reprezintă o acumulare de țesut adipos la nivelul coapselor, șoldurilor și feselor, deși se poate forma și pe abdomen, gambe sau brațe.

Estimările specialiștilor spun că între 80-90% dintre femei se vor confrunta cu celulită la un moment dat, adică cu aspectul tipic și textura denivelată de “coajă de portocală”. Deși poate să apară la pubertate, celulita este mai frecventă odată cu trecerea anilor. Pe măsură ce femeile îmbătrânesc, pielea devine mai subțire și mai neelastică, astfel încât celulita devine mai evidentă.

De asemenea, femeile cu tenul deschis par că suferă mai des de celulită, deoarece aspectul de “coajă de portocală” este mai evident pe o piele albă sau foarte albă, față de o piele bronzată sau cu un pigment natural mai închis. Și bărbații pot face însă celulită, mai ales cei sedentari și cu probleme de greutate. Cercetătorii consideră totuși că bărbații au o structură ușor diferită a pielii, inclusiv a straturilor inferioare, fapt care nu permite apariția celulitei.

Ce cauzează celulita?

Celulita este o acumulare de grăsime și toxine la nivel subcutanat. Unele femei sunt mai predispuse la apariția celulitei comparativ cu altele, în funcție de moștenirea genetică, stilul de viață sau vârstă.

Cum poți scăpa de celulită?

Există foarte puține femei care nu au încercat de-a lungul timpului o mulțime de tratamente pentru celulită, precum masaje sau diferite creme sau remedii naturiste anticelulită.

Endermologia este o terapie relaxantă pentru organism. Este o soluție recomandată pentru toate tipurile de celulită, chiar și în cele mai avansate stadii ale ei, chiar și în cazul adipozitaților “încăpățânate ” care refuză sa fie eliminate prin alte metode.

Remodelează corpul și reduce volumul mobilizând diferite țesuturi în acțiunea de eliminare a grăsimilor și toxinelor, iar acum această metodă este posibilă și în Câmpia Turzii.

Dacă nu vrei să testezi toate aparatele de pe piața și vrei să te asiguri de rezultate maxime e bine să apelezi la un brand deja consacrat! LPG Cellu M6 este liderul mondial, studiile arătând că este aparatul cu cele mai bune rezultate chiar și în cazul celulitei fibroase, folosind tehnologie înaltă, brevetată exlusiv de LPG.
Remodelare&Masaj, str. Băii, vis-a-vis de farmacia Help Net, la parter, apartamentul 12, te așteptă la o diagnostica GRATUITĂ, sau poți apela cu încredere numărul de telefon: 0764077628

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS