În sistemele de educație din lume, în ultimii ani, a crescut în mod considerabil interesul pentru utilizarea tehnologiei. Aceasta oferă oportunități multiple de proiectare și întrebuințare a aplicațiilor de învățare la orice disciplină școlară. Deși argumentele pentru utilizarea tehnologiei în învățare sunt multiple, toate valorizările ei sunt condiționate de modul în care sunt respectate principiile de proiectare. Calitatea resurselor digitale și medierea profesorului sunt vitale în acest sens.
Simplul fapt că tehnologia ne însoțește peste tot, e un motiv suficient de bun pentru a încerca să schimbăm modul în care copiii asimilează informațiile oferite în timpul cursurilor.
Astfel, a fost inițiat la Școala Gimnazială AVRAM IANCU, Câmpia Turzii, proiectul ERASMUS: S.T.E.A.M. with steam. Acest proiect dorește să promoveze știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica, gândirea tehnologizată prin activități și un concurs ”STEAM”. Durata proiectului este mai mare, acesta urmând să se deruleze de la 1 septembrie 2019 și să se încheie în 31 august 2021. O grădiniță din Austria și școli din Belgia, Polonia, România, Spania și Regatul Unit doresc să compare, să împărtășească și să dezvolte bune practici și modele pentru aceste abilități necesare în secolul XXI.
Pe parcursul proiectului, cel puțin zece cadre didactice vor primi materiale pentru a-și exersa abilitățile în activități STEAM, formate fiind de un formator experimentat din Belgia. Optsprezece copii ( cu vârsta de 12 ani împliniți) vor participa la mobilitățile din Polonia, Spania, Anglia (câte 6 la fiecare mobilitate), însoțiți fiind de câte două cadre didactice. Aici, în mobilitate vor fi implicați în activități la clasă, vor organiza câte o expoziție și vor lua parte la un concurs. Va fi, de asemenea, câte o vizită la muzeu sau experimente bazate pe STEAM.
Un nou site, http://steamwithsteam.eu, va prezenta toate activitățile, rapoartele și evaluările. Transferul de bune practici, inovația, noile abilități și experiența tehnologiilor vor fi încorporate în curriculumul general al țărilor partenere. La sfârșitul proiectului, cadrele didactice vor integra STEAM și gândirea tehnologizată în conținutul orelor.
Douăsprezece activități STEAM și treizeci de activități de gândire tehnologizată, cu instrucțiuni pedagogice clare, vor fi distribuite pe site sau pe diferite platforme sociale. Pentru reuniunea din Polonia (mai 2020) vor aplica elevii claselor a VII-a și a VIII-a și vor fi selectați după criterii stabilite de echipa proiectului (criterii transparente, afișate și postate din timp). În schimb, pentru reuniunile din Spania și din Anglia (octombrie 2020 și mai 2021), vor aplica actualii elevi ai claselor a V-a și a VI-a (dacă au vârsta de 12 ani împliniți).
Optsprezece elevi și zece cadre didactice din țările partenere vor veni în școala noastră, în octombrie 2020 pentru un schimb de experiență pe tema proiectului. Va fi o încercare de implementare a celor mai inovative activități, chiar în cele mai diverse ore.
Și totuși…Dacă lumea exterioară se tehnicizează și se artificializează într-un ritm foarte rapid, iar școala, într-o anumită măsură, trebuie să țină pasul cu această dinamică, până la un punct, ea trebuie să și conserve anumite zone de naturalitate, să ocazioneze elevilor cunoașterea directă prin observarea lumii înconjurătoare, să creeze situații de acțiune și interrelaţionare, normale (prin exersarea manevrabilității, prin operarea directă cu obiectelor, prin stimularea unor deprinderi psihomotorii etc.).
În cele din urmă, se pune problema dacă nu cumva, la un moment dat, avându-se în vedere aceste evoluții, școala nu va fi nevoită să creeze în mod intenționat „oaze de normalitate”, de situații „reale”, ca reacție „de apărare” în raport cu existența socio-tehnologică din ce în ce mai artificializată. Într-o lume, mereu informatizată și tehnologizată, educația pentru cunoașterea vieții reale, pentru crearea artistică, pentru redescoperirea valențelor umane poate dobândi noi semnificații. Echilibrul și relaționarea acestora, deopotrivă, sunt extrem de importante pentru o gestionare corectă a tuturor resurselor, dar și a posibilităților multiple de care vom dispune la un moment dat.