Noul gazon de pe Cluj Arena va fi inaugurat joi, 27 aprilie 2023, odată cu desfășurarea semifinalei Cupei României, dintre echipele de fotbal ”U” Cluj și UTA Arad.
În urmă cu două săptămâni, o delegație formată din reprezentanți ai U.E.F.A. și F.R.F. a inspectat stadionul Cluj Arena, în vederea verificării condițiilor oferite pentru desfășurarea Campionatului European de Fotbal U21.
Consorțiul de firme declarat câștigător al licitației privind înlocuirea gazonului și a sistemelor de irigație și degivrare la stadionul Cluj Arena a demarat joi, 20 aprilie, etapa finală a lucrărilor prevăzute în cadrul contractului în valoare de peste 2,6 milioane de lei – montarea noilor rulouri de gazon.