Putin a anunţat, joi dimineaţă, o operaţiune specială în Donbas. După anunţul preşedintelui Rusiei, au început să aibă loc explozii în oraşele Kiev, Odesa Harkov şi în estul Ucrainei.
UPDATE 8.31 Rada Supremă (palamentul ucrainean) a introdus legea marţială în Ucraina, a declarat Iaroslav Zelezniak. 300 de deputaţi au votat „Pentru”.
UPDATE 8.27 Ambasadorii celor 30 de ţări membre ale NATO se vor reuni de urgenţă joi dimineaţă la Bruxelles în urma operaţiunii militare ruse împotriva Ucrainei, a anunţat un purtător de cuvânt al Alianţei, informează France Presse.
UPDATE 8.16 Armata ucraineană spune că a doborât cinci avioane ruseşti şi un elicopter deasupra Donbassului, potrivit Statului Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. „Conform informaţiilor comandamentului Forţelor Mixte, astăzi, 24 februarie, 5 avioane şi un elicopter al agresorilor au fost doborâte în zona OS ”, se arată în mesaj .
UPDATE 8. 10 Pe la cinci dimineaţa, trupele ruse au atacat graniţa ucraineană în zona fronierei cu Belarus, a informat serviciul de frontieră ucrainean, în regiunile Lugansk, Sumi, Harkov, Cernihiv şi Jitomir.
„În jurul orei 05:00, graniţa de stat a Ucrainei în zona cu Federaţia Rusă şi Republica Belarus a fost atacată de trupele ruse susţinute în Belarus. Atacurile asupra unităţilor de frontieră, detaşamentelor de frontieră şi punctelor de control sunt efectuate cu ajutorul artileriei, echipamentului greu şi armelor de calibru mic.
Acest lucru se întâmplă în regiunile Lugansk, Sumi, Harkov, Cernihiv şi Jitomir. În plus, atacul are loc şi din Crimeea. Grupurile de sabotaj şi recunoaştere inamice acţionează şi ele. Forţele ucrainene de grăniceri răspund în funcţie de situaţie împreună cu Forţele Armate ale Ucrainei şi Garda Naţională a Ucrainei. Încă nu a fost comunicat un bilanţ al victimelor.
UPDATE 8.00 Coloane de echipamente militare au intrat în Ucraina prin punctul de trecere a frontierei cu Belarus, relatează CNN, citând o transmisie video în direct a serviciului de frontieră ucrainean de la punctul de control.
UPDATE 7. 59 Statele Unite ale Americii, împreună cu aliaţii săi, impune noi sancţiuni Rusiei, relatează CNN, citând o sursă informată din administraţia Joe Biden.
UPDATE 07.57 Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a cerut lumii să „acţioneze imediat” ca răspuns la operaţiunea militară a Rusiei în ţară.
„Lumea trebuie să acţioneze imediat. Viitorul Europei şi al lumii este în joc”, a scris Kuleba într-un mesaj postat joi dimineaţă pe Twitter.
UPDATE 07.55 Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi dimineaţă că operaţiunea militară rusă lansată în Ucraina este „o încălcare flagrantă” a dreptului internaţional, vorbind despre o zi „îngrozitoare pentru Ucraina” şi „o zi neagră pentru Europa”, relatează AFP .
„Agresiunea rusă va avea un preţ politic, economic şi moral fără precedent”, a declarat ambasadoarea germană la ONU, Antje Leendertse, la reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU de miercuri noaptea.
UPDATE 07.35 Rusia spune că ţinteşte infrastructura militară, nu oraşele din Ucraina. Ministerul rus al Apărării a negat că a atacat oraşele ucrainene şi a spus că ţinteşte infrastructura militară din Ucraina, cu arme de mare precizie, potrivit agenţiei RIA Novosti.
UPDATE 07.27 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat joi introducerea legii marţiale în toate teritoriile ţării, după ce şeful statului rus, Vladimir Putin, a declarat în zori începerea unei „operaţiuni militare” în Ucraina, transmite Reuters.
UPDATE 07.15 Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj în care condamnă agresiunea militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă, menţionând că ţara noastră este pregătită să ofere asistenţă umanitară ucrainenilor. „Niciun cetăţean al României nu trebuie să se teamă”, a mai spus Klaus Iohannis.