Principalele declarații făcute de Klaus Iohannis:
„Valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul deci să luăm noi decizii, cu un impact major pentru viitor.
Am convocat astăzi o ședință de evaluare cu toți responsabilii din domeniu, în care am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România.
Odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate și o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum. Măsurile complete vor fi anunțate și explicate pe larg, în perioada imediat următoare, de autoritățile abilitate.
Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, care înseamnă cel puțin finalul acestui val pandemic se datorează în bună parte și măsurilor eficiente de prevenție adoptate de autorități.”
Ședința convocată de președintele Klaus Iohannis vine în contextul în care ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a propus Guvernului măsuri de relaxare după scăderea numărului zilnic de îmbolnăviri cu coronavirus, printre care eliminarea purtării măștii de protecție în aer liber și renunțarea la certificatul verde în mall-uri „Este vorba despre accesul fără certificat electronic COVID în centrele comerciale, în instituțiile publice, hoteluri, pensiuni și restaurante. De asemenea, creșterea limitei de la 30% la 50% din capacitatea maximă a spațiului, fără restricții de interval orar, pentru competițiile sportive, cinematografe, spectacole, concerte în aer liber, cursuri, conferințe, work-shop-uri, săli de sport și piscine”, a explicat ministrul sănătății pe 1 martie.
La ședința de lucru privind epidemia COVID-19 au fost prezenţi premierul Nicolae Ciucă, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Adriana Pistol.