<
Actualitate

REȚINUT ȘI ULTERIOR ARESTAT PREVENTIV PENTRU DOUĂ INFRACȚIUNI

La data de 29 martie a.c., în jurul orei 01.10, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca, au intervenit pentru soluționarea unui accident rutier, în care au fost implicate patru autoturisme.

Din primele date, un autoturism în care se aflau trei persoane, ar fi intrat în coliziune cu alte trei autoturisme parcate pe strada Păstorului, din municipiu.

La fața locului polițiștii au identificat doi bărbații, pasageri în autoturismul implicat în accidentul rutier, unul de 35 de ani și unul de 39 de ani, ambii din Cluj-Napoca.

În urma impactului, bărbatul de 39 de ani a avut nevoie de îngrijiri de specialitate, fiind transportat la o unitate medicală.

În cadrul activităților de cercetare, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului, care ar fi părăsit locul accidentului, respectiv un bărbat de 36 de ani, din comuna Florești.

Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, cercetările fiind efectuate pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă.

Ulterior acesta a fost prezentat magistraților Judecătoriei Cluj, care au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS