În vederea organizării Ceremonialului militar-religios pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României din zona Centru a municipiului Turda, în data de 01.12.2019 între orele 11.00 -13.30, pentru desfășurarea în siguranță a activităților, se va realiza închiderea circulației în intersecțiile:
• intersectia str.Libertății cu str. Dr. loan Rațiu precum și accesul din str. Dr. Ioan Rațiu spre str. Libertății (aleile dintre blocuri) pentru a interzice accesul pe str.Libertății;
• intersecția str. Bucovinei cu str. Andrei Mureșanu, pentru a interzice accesul pe str. Andrei Mureșanu cu excepția riveranilor și zona centrală blocată;
• intersecția Piața Republicii cu str. Mihai Eminescu și str. Castanilor, lăsând liberă circulația pe str. Mihai Eminescu și str. Castanilor;
• intersecțiile Piața Republicii cu ieșirile str. Mircea cel Batrân și str. Gelu;
• se va închide circulația în P-ța 1 Decembrie 1918 în zona BCR;
• intersecția str. Aurel Vlaicu cu str. Abatorului pentru a interzice accesul pe str. Aurel Vlaicu, cu excepția riveranilor;
Închiderea circulației se va executa de către Domeniul Public Turda și cu dispozitive de la Poliția Locală. Circulația autovehiculelor va fi deviată:
• pe direcția Câmpia Turzii – Cluj Napoca pe str. Dr. I. Rațiu;
• pe direcția Cluj Napoca – Câmpia Turzii pe str. General Dragalina.
Mijloacele de transport în comun vor utiliza următoarele locații ca stații de îmbarcare — debarcare, astfel:
Direcția MICRO III – TURDA NOUĂ
– str. Dr. I. Rațiu nr. 26, în fața Căminului Militar de Garnizoană Turda;
– str. Dr. I. Rațiu nr. 66, vis-a-vis de Grădinița cu program prelungit Dr. Ioan Rațiu;
– str. Dr. I. Rațiu nr. 110, în dreptul S.C. OPEN DOOR
Direcția TURDA NOUĂ – MICRO III
– str. Horea nr. 1A , lângă Colegiul Național Mihai Viteazul;
– str. Gen. Dragalina nr. 105, lângă intersecția str. Gen. Dragalina – str. Vasile Alecsandri;
– str. Gen. Dragalina nr. 1, în fața blocului S1, scara 3 (peste drum de intrarea în curtea Poliției Municipiului Turda);
– str. Avram Iancu, la nr. 5, în fața magazinului de piese auto ,,Unix”;
– str. Castanilor nr. 1, în fața fostului cinematograf FOX;
Autobuzele de transport local de călători vor circula:
Din Turda Nouă spre cart. Oprișani, liniile 10, 12, 13 și 18 care intră în zona industrială, vor trece prin stația temporară din zona centrală situată în zona cinematografului FOX (str. Castanilor nr. 1), după care vor trece pe la Spitalul Municipal, pe str. Horea și str. Dragalina , P-ța Romană spre Oprișani, respectiv zona industrială, având alte două stații temporare:
str. Horea între intersecția cu străzile Barițiu și G-ral Dragalina (lângă C.N.M.V);
str. Gen. Dragalina nr. 105, lângă intersecția str. Gen. Dragalina – str. Vasile Alecsandri;
str. General Dragalina nr. 1, în fața bl. S1, scara 3 (lângă Poliție)
Din cart. Oprișani spre Turda Nouă pe str. Dr. I. Rațiu, având pe această stradă stații temporare la:
– nr. 26, în fața Căminului Militar de Garnizoană Turda;
– nr.66, vis-a-vis de Grădinița cu program prelungit Dr. Ioan Rațiu;
– nr.110, în dreptul S.C.OPEN DOOR