<
Actualitate

Respect dispecerului ISU Cluj: ”Felicitări, Florin! Prin gestul tău un copilaș din Tritenii de Jos trăiește!”

Respect dispecerului ISU Cluj: ”Felicitări, Florin! Prin gestul tău un copilaș din Tritenii de Jos trăiește!”

Un dispecer ISU Cluj a reușit să salveze viața unui copil, care nu mai respira. Florin le-a spus prin telefon părinților ce să facă, pentru că nu mai era timp.

Florin este tatăl unui băiețel de cinci luni, lucrează în dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj, iar intervenția primită în această dimineață îi va rămâne întotdeauna în suflet.

Printr-un apel la numărul 112 s-a anunțat faptul că un bebeluș de 3 luni este inconștient. Florin a preluat cazul, încercând, în primă instanță, să o liniștească pe mătușa copilului, dar și să obțină informațiile necesare gestionării situației critice.

– Respiră copilul?

– Da, însă foarte greu! 

– Știți să aibă probleme de sănătate?

– Nu, dar tocmai ce a băut lapte și i-am dat câteva picături pentru colici. Probabil că s-a înecat! 

– În regulă, vă rog să mă ascultați cu atenție până când vine ambulanța!

Starea copilului s-a agravat, așa că Florin și-a dat seama că fiecare secundă contează. I-a spus femeii să îl pună pe bebeluș pe brațul tatălui și a cerut să vorbească cu el. În paralel, echipajul de la Serviciul de Ambulanță Județean era deja pe drum spre Tritenii de Jos. 

– Vă rog să îl țineți pe brațul dumneavoastră și cu podul celeilalte palme să îl loviți în spate, ușor, de jos în sus! 

– Niciun rezultat!

– Vă rog să continuați!

În cele din urmă, manevrele explicate de colegul nostru au avut succes. Copilul a început să respire și să-și revină până la sosirea ambulanței. Prin stație s-a transmis către dispecerat și vestea mult așteptată: „Am ajuns. Copilul e bine!”   

Plutonier adjutant Florin Oneț nu este la prima intervenție de acest fel. De-a lungul carierei sale, a explicat și altor părinți cum să efectueze manevrele de resuscitare în cazul bebelușilor. Și atunci, bucuria a fost de nedescris, deși recunoaște că și-ar dori ca astfel de cazuri să nu existe. Tocmai de aceea, insistă pe importanța cursurilor de prim-ajutor!  

Felicitări, Florin! Prin gestul tău un copilaș trăiește!”, au transmis colegii acestuia de la ISU Cluj.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS