Câmpia Turzii a fost pentru mulți copii orfani, din perioada comunistă și nu numai, leagănul unde au crescut. Oare câți dintre tinerii din ziua de azi știu că această localitate a avut o casă de copii școlari?
Casa de Copii Școlari din CâmpiaTurzii, a fost pentru mulți copii, casa unde au crescut și s-au format ca oameni. Da, așa cum ați citit, s-au format ca oameni, și asta datorită unor cadre didactice cu suflet mare care au făcut tot posibilul ca această instituție să funcționeze în condiții de normalitate pentru acea perioadă. Nu de puține ori directorul s-a ,,bătut” cu autoritățile locale și centrale pentru ca acestor copii să nu le lipsească nimic. Gestionarea resursei umane a fost un capitol la care directorul a excelat. Un om care s-a dedicat cu toată ființa sa pentru bunăstarea copiilor aflați în această instituție. Datorită domniei sale mulți au ajuns oameni de succes a acestei societăți. În acest număr al săptămânalului Ziarul 21 avem plăcerea să-l avem ca intervievat pe d-nul Rus Eugen, directorul Casei de Copii Școlari Câmpia Turziidin perioada 1975-1993.
Un director și un dascăl despre care, Adrian Spătariu, fost elev al Casei de Copii, actualmente avocat în cadrul Baroului Cluj spune:
-D-nul Rus Eugen, în calitate de director al Casei de Copii a fost o persoană foarte dedicată activității sale. A găsit întotdeauna echilibrul între fermitatea impusă de natura și responsabilitățile activității sale și nevoia de apropiere emoțională, nevoia de empatie a copiilor. Mă întâlnesc adesea cu domnia sa și în discuțile noastre întotdeauna percep cât de fericit și împlinit este, de faptul că sub îndrumarea sa mulți copii au ajuns adulții de succes, adulți responsabili. Pe această cale îi adresez d-nului director Rus Eugen mulțumiri, îi doresc sănătate și vitalitate. Cu multă stimă și respect avocat Adrian Spatariu.
Întregul reportaj realizat de Nicușor Lăcătuș cu Rus Eugen, directorul Casei de Copii Școlari Câmpia Turzii din perioada 1975-1993, despre greutățile acelor vremuri, despre drama copiilor care erau plasați în orfelinatele din România ăl puteți citi de luni, 13 iulie în Ziarul 21, la toate punctele de difuzare a presei.