Mitropolitul Andrei al Clujului a primit miercuri vizita E.S. David Saranga, Ambasadorul Israelului în România. În cadrul întâlnirii de la Reşedinţa Mitropolitană a fost abordat şi subiectul pelerinajelor.
„Excelența Sa, domnul David Saranga, l-a asigurat pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei de intențiile ferme ale Israelului de a semna un acord cu România pentru reluarea turismului”, anunţă mitropolia pe site-ul oficial.
Părintele Mitropolit Andrei a vorbit despre vizitele sale în Israel și despre pelerinajele organizate în Țara Sfântă, „care dau posibilitatea credincioșilor să se închine la Locurile Sfinte, unde s-a arătat în lume iubirea și lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni și prin oameni”.
Mitropolitul Clujului și-a exprimat, totodată, dorința de a reveni cât mai curând în acele locuri încărcate de istorie și spiritualitate.
Cei doi oficiali au discutat despre impactul pandemiei asupra vieții spirituale și nevoia oamenilor de a găsi repere în această perioadă.
Ambasadorul David Saranga este apropiat de ţara noastră, apreciază tradiţiile şi spiritualitatea poporului român. A vizitat numeroase mănăstiri din România pe care le-a promovat pe reţelele de socializare.
La finalul anului trecut, oficialul israelian s-a întâlnit cu Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan.
Sursa: basilica.ro