<
Actualitate

Reguli impuse saloanelor de infrumusețare

Un ordin comun al ministrului Economiei și al Sănătății stabilește regulile pe către trebuie să le îndeplinească saloanele de înfrumusețare. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial. Regulile se aplică spațiilor destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.
Ordinul privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul virus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul economiei, pe durata stării de alertă, a fost publicat sâmbătă, 16 mai, în MO nr. 406.
Potrivit documentului, prin activitatea de îngrijire personală se înțelege activitatea desfășurată în spații special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.


Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 metri pătrați pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 metri între oricare 2 persoane apropiate, precum și soluții de dezinfectare a mâinilor.
La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului că accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii.
Personalul angajat este obligat să poarte în permanență mănuși și mască, iar după fiecare client să dezinfecteze instrumentarul și suprafețele de lucru precum și să își spele și dezinfecteze mâinile.


Măștile de protecție utilizate de personal sunt schimbate la un interval de cel mult 4 ore.
Incinta trebuie să fie aerisită cât mai des posibil, la un interval de cel mult 2 ore.
Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele de protecție și substanțele dezinfectante necesare.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS