„Până vom știi exact de la autorități deciziile finale cu privire la noile reguli începând cu data de 15 Mai, vrem să vă familiarizați cât mai bine cu regulamentul nostru.
Au trecut două sezoane de când am redeschis porțile și am văzut clar ce trebuie să îmbunătățim. Comportamentul unora dintre voi a făcut ca administrația complexului să regândească puțin unele reguli inițial acordând încredere deplină tuturor. Pe cale de consecință se vor lua în considerare următoarele :
Pe lacul 3 (c&r) singurul instrument care se folosește după capturarea peștelui este cadița, lăsați acasă sacii de reținere temporară. Orice instrument de reținere găsit la control pe stand (chiar dacă nu a fost folosit) duce imediat la încetarea partidei și restricționarea persoanei în cauză în incinta complexului pe viitor.
Tot pe lacul 3, pescuitul la specii răpitoare se face doar la spining, orice alt tip de pescuit (cu momeală vie de ex. la fund sau plută) este interzis.
Pe lacul 1 sunt interzise coșurile de reținere din metal.
În perioada următoare se va respecta în incinta complexului regulile de distanță fizică (minim 2 m) iar dacă vreți să interacționați cu alte persoane pe durata partidei luați în considerare recomandarea de a purta mască de protecție.
Când intrați în complex la căsuța administrativă vi se la lua în primul rând temperatura, dacă totul este ok puteți plăti și merge pe stand.
Vor fi trei puncte unde veți beneficia de apă și săpun, vă rugăm folosiți-le cât de des considerați că este necesar.
Rezervările începând din acest sezon se vor face doar pe minim 48 de ore, în rest vom funcționa pe sistemul primul venit primul servit excepție făcând primele zile de start a sezonului
Vă rugăm să citiți cu atenție regulamentul, nu vrem să faceți cale întoarsă din cauză că nu aveți :spray antiseptic sau minciog cu deschidere mare și în cazul lacului 1 saltea de primire. Mulțumim.”, se arată într-o postare le pagina de facebook a Complexului.