<
Actualitate

Recrutare MApN – Trecem în revistă probele de selecție și baremele

🔺 SELECȚIA se concretizează în probe și examinări specifice care pot indica dacă şi în ce măsură un candidat poate face faţă cerinţelor profesiei militare şi mediului militar.

🔺 Selecţia constă în parcurgerea următoarelor probe (obligatorii pentru toți candidații):
✅ Evaluare psihologică;
➡️ test de aptitudini care evaluează randamentul intelectual;
➡️ chestionar de personalitate pentru evaluarea posibilităţilor tale de adaptare la condiţiile specifice mediului militar.

✅ Evaluarea capacității motrice (probe fizice) care constau în:
➡️ parcurgerea într-un timp determinat a unui TRASEU UTILITAR-APLICATIV, care conţine 10 elemente pe un circuit de 90 m lungime şi care evaluează nivelul de dezvoltare a deprinderilor tale motrice de bază (viteza, îndemânarea, rezistenţa, forţa);
➡️ probă de rezistenţă pe distanţa de 2000 m.
‼️ Baremul, traseul utilitar-aplicativ și penalizările pentru executarea incorectă a unor elemente pot fi consultate în ilustrațiile de mai jos.

✅ Interviu de evaluare finală – pentru orientarea vocațională a candidaților.
✅ Examinarea medicală.
Candidații declarați ”Admis” la aceste probe vor parcurge examinarea medicală conform indicațiilor personalului din birourile informare-recrutare și din centrele zonale de selecție și orientare.
Atunci când se prezintă pentru examinarea medicală, candidatul trebuie să aibă asupra sa o adeverință de la medicul de familie, cu antecedentele medicale.
✅ Examinarea medicală specifică și/sau evaluarea psihologică a aptitudinilor speciale (dacă este cazul).
‼️ La prezentarea pentru susținerea probelor de selecție (fizice), candidații trebuie să prezinte o adeverință medicală eliberată de către medicul de familie, valabilă 90 de zile de la data eliberării, care să ateste că la momentul examinării este ”clinic sănătos și nu se află în evidență sau sub observație cu boli cronice, psihice/neuropsihice sau infectocontagioase” și care să cuprindă sintagma ”eliberată pentru susținerea probelor sportive, evaluării psihologice și examinării medicale la intrarea în sistemul militar”‼️

🔺 Fiecare probă în parte are caracter eliminatoriu, candidatul fiind declarat „Admis” sau „Respins”.
🔺 Probele de selecție sunt susținute în centrul zonal de selecție și orientare la care este arondat biroul informare-recrutare la care candidatul s-a inscris.
🔺 Puteți obține mai multe informații despre selecție stând de vorbă cu personalul recrutor.
Numerele de telefon și adresele birourilor informare-recrutare din cadrul centrelor militare le găsiți aici: https://bit.ly/3tU6ynb și aici: https://bit.ly/3jLG3vq (în funcție de domiciliu).

🟣 Vă puteți informa luând legătura cu biroul informare-recrutare de care aparțineți, dar și citind anunțurile de pe această pagină și de pe instagram.com/recrutare.mapn/
Revedeți anunțurile postate în luna martie și urmăriți anunțurile noastre viitoare.

1 comentariu

1 comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS