<
Actualitate

Ratele suspendate, doar prin declarație pe proprie răspundere

Persoanele fizice au nevoie, pentru a beneficia de facilitatea privind amânarea ratelor de o declaraţie pe proprie răspundere că le-au fost afectate veniturile faţă de situaţia anterioară declanşării situaţiei de urgenţă. În cazul creditelor ipotecare modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiţionale, informează Ministerul Finanţelor, printr-un comunicat.

Guvernul a aprobat în ședința de joi normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare, ce stabilesc condițiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare și perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eșalonare și garantare a dobânzilor.

Persoanele fizice pot opta pentru o perioadă între o lună și 9 luni, însă pot face solicitarea o singură dată
Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane se stabilește conform opțiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, și este cuprinsă între o lună si 9 luni, fără a putea depăși data de 31 decembrie 2020. Scadența ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020.

Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență, și se afla in imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului.
Normele exemplifică și câteva cauze care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare, menționând că băncile nu trebuie să se limiteze la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în șomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19, și altele asemenea.

Decizia de aprobare conține și numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată, și se comunică debitorului în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată și telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor.

Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme.

Modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiţionale, deci fără alte costuri, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

Notificarea debitorului se efectuează în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor. În graficului de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată rata de dobânda se menține la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS