”Încă din luna martie 2020 compania MMM Autoparts a depus eforturi pentru combaterea si prevenirea virusului Covid, prin impunerea de reguli si proceduri interne stricte .I-am avut alaturi pe toti cei peste 500 de colegi ai nostri care au respectat regulile si au purtat echipamentul de protectie ceea ce a amanat foarte mult momentul confirmarii primului caz Covid. Intre martie si octombrie 2020, compania noastra a izolat si programat in vederea testarii Covid pe toti salariatii care ne-au informat cu privire la o posibila contaminare. Toate rezultatele au fost negative, ceea ce a dus la scoaterea din izolare si intorcerea la munca a acestora.
La data de 19.10.2020 am avut primul caz Covid confirmat, iar in urma anchetei epidemiologice, rulata impreuna cu partenerul nostru in servicii medicale, au fost izolate 28 de persoane din care 5 contacti directi cu acesta.
Din persoanele izolate la domiciliu, mai mult de jumatate au fost testate negativ, iar alte 11 persoane au fost testate pozitiv. Prin izolarea prealabila si din timp a acestora, s-a redus riscul de infectare a altor colegi.
Multumim încă o dată întreg colectivului MMM pentru implicare si cooperare in prevenirea si combaterea virusului Covid si împreună vom continua să luptăm împotriva acestui virus.”, ne-au transmis oficialii MMM Autoparts SRL.