<
Actualitate

Raportul anual al Poliției Locale Câmpia Turzii privind modul de îndeplinire al planului de ordine și siguranță publică

Poliția Locală Câmpia Turzii a prezentat în fața Consilierilor Locali din Câmpia Turzii, raportul anual privind modul de îndeplinire al planului de ordine și siguranță publică precum și a activității Serviciului Public Poliția Locală Câmpia Turzii pentru anul 2019 – 2020.

Serviciul Public Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Câmpia Turzii a fost înființat, organizat și funcționează conform prevederilor Legii nr. 155/ 2010 a poliției locale.  Este organizat ca un serviciu în cadrul aparatului de specialitate al primarului, fără personalitate juridică, în scopul respectării prevederilor legale privind asigurarea ordinii și liniștii publice, al respectării regimului circulației rutiere, precum și al asigurării pazei, protecției obiectivelor de interes local, asigurării respectării legislației în domeniul disciplinei în construcții, asigurării respectării normelor legale privind protecția mediului, prevenirii și combaterii încălcării normelor legale privind curățenia localităților și comerțul, respectării legislației în domeniul evidenței populației și alte activități stabilite prin legi, hotărâri de guvern, hotărâri ale consiliului local, dispoziții ale primarului.

În raportul prezentat pentru perioada de referință regăsim:
Au fost aplicate 1.876 de sancțiuni contravenționale în valoare de 763.423 lei;
Au fost desfășurate 155 de acţiuni de identificare şi sancţionare a cerşetorilor;
Au fost identificați 181 de cerșetori;
Au fost efectuate 10.013 de verificări la punctele de colectare;
Au fost efectuate 296 de pânde la punctele de colectare;
Au fost legitimate 5.349 de persoane;
Au fost efectuate controale la operatorii economici care desfășoară activități comerciale ambulant, în piețele și oborul municipiului;
în zilele de miercuri au însoțit încasatoarele de la piață pentru a taxa producătorii agricoli și operatorii economici, care funcționează în obor;


Au efectuat un număr de 239 de controale la operatorii economici care desfășoară activitate comercială în sedii fixe;
Au fost eliberate 123 de acorduri de funcționare pentru operatorii economici care funcționează în sedii fixe, suma încasată fiind de 6.397 lei;
Au fost retrase 98 acorduri, pentru neprezentare la viză;
Au fost efectuate modificări la 19 acorduri de funcționare;
Au fost vizate 600 acorduri de funcționare, suma încasată fiind de 32.438 lei;
Au fost eliberate un număr de 15 autorizații pentru desfășurarea activității de alimentație publică, suma încasată fiind de 9.332 lei;
Au fost retrase 12 autorizații pentru desfășurarea activității de alimentație publică pentru neprezentare la viză și modificate 2 autorizații;
Au fost vizate 56 autorizații pentru desfășurarea activității de alimentație publică, suma încasată fiind de 43.813 lei;
Au fost eliberate 415 acorduri pentru comerțul ambulant stradal, suma încasată fiind 14.913 lei;
Au fost eliberate: 17 autorizație de transport persoane în regim de taxi, suma încasată fiind 1.142; lei și 18 autorizații taxi, suma incasată fiind de 1.640 lei;
Au fost retrase prin Dispoziţia Primarului, la cerere, 17 autorizații de transport persoane în regim de taxi și 18 autorizație taxi;
Au fost vizate 151 autorizații de transport persoane în regim de taxi și 120 autorizații taxi, suma încasată fiind de 24.099 lei;
Au fost înlocuite, la cerere, autovehiculele pentru un număr de 25 autorizații taxi, suma încasată fiind de 2.610 lei;
Au fost vizate 4 autorizații de funcționare pentru dispecerat taxi, suma încasată fiind de 830 lei;
A fost urmărită activitatea transportatorilor care efectuează curse speciale şi care solicită staţii îmbarcare –debarcare călători pe raza municipiului Câmpia Turzii, fiind eliberate 4 autorizații, suma încasată fiind de 2.330 lei.
104 acţiuni pentru verificarea salubrizării stradale, a căilor de acces, zonelor verzi, a rigolelor, îndepărtarea gheţii şi a zăpezii de pe căile de acces, igienizarea malurilor şi albiilor cursurilor de apă ce străbat municipiul, existenţa deşeurilor abandonate şi pentru verificarea respectării graficelor de ridicare a deşeurilor;
19 de acţiuni de patrulare pentru identificarea afişelor amplasate în locuri neamenajate şi pentru identificarea persoanelor care colectează fonduri băneşti pe domeniul public;


4 acțiuni de identificare a arborilor doborâți de fenomenele meteorologice;
29 acţiuni de verificare a lucrărilor de curăţare a căminelor/gurilor de scurgere a apelor pluviale
Au fost înregistrate și soluționate 2.886 de sesizări telefonice prin apelarea nr. 0264-991;
Au fost înregistrate și soluționate 334 de petiții scrise primite prin registratura Primăriei;
Au fost efectuate 1.770 de verificări în bazale de date ale M.A.I.;
S-au întocmit 132 de adrese privind îndeplinirea procedurii de afișare a proceselor verbale de contravenție primite de la alte politii locale;
S-au înregistrat 47 dosare privind executarea obligației de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității de către persoanele sancționate penal, primite de la Serviciul de Probațiune Cluj;
S-au întocmit actele de începere a orelor de muncă în folosul comunităţii pentru 30 persoane condamnate;
S-au înregistrat 998 mandate de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, emise de judecătorii;
S-au prezentat 73 persoane pentru efectuarea orelor în folosul comunității care au fost supravegheate pe parcursul efectuării acestora.
S-au întocmit un număr de 294 de noi contracte de parcare;
S-au întocmit astfel 349 acte adiționale de prelungire a contractului de parcare;
S-au intocmit 77 acte de încetare a contractului de parcare;
S-a răspuns la un număr de 252 de cereri/sesizări din partea cetățenilor;
S-au înmânat 29 citații primite de la judecătorii;

S-au executat 13 mandate de aducere.

În perioada stării de urgență și de alertă, conform prevederilor legale, poliția locală a fost subordonată operativ poliției municipiului și au fost aplicate un număr de 244 de sancţuni contravenţionale în valoare totală de 273.450 lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi răspândire a noului Coronavirus, care fac venit la bugetul de stat.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS