<
Actualitate

Purtarea măștilor, obligatorie in spațiile publice!

Premierul Ludovic Orban a anunţat că de la 1 august, în zonele unde sunt multe cazuri de coronavirus, se va limita programul cluburilor şi teraselor.

”Singurele discuţii sunt legate de limitarea programului la cluburi şi terase, dar numai în anumite zone unde e gradul de răspândire mai mare, deci nu la nivel naţional, este vorba de măsuri un pic mai clare legate de plaje, pentru că şi pe plaje există un risc epidemiologic mare, iar acolo propunerea e să se elimine excepţia legată de persoanele aparţinând unei familii, să fie regula de distanţare aplicată tuturor, cu excepţia copiilor. De asemenea, e discuţia legată de posibilitatea introducerii obligativităţii purtării măştilor în spaţii deschide aglomerate”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că marţi va avea loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

”Specialiştii deja au formulat nişte propuneri de care noi vom ţine cont şi cel mai probabil azi (marţi – n.r.) va fi CNSU şi miercuri şedinţă de guvern în care, dacă e necesar, vom modifica hotărârea referitoare la starea de alertă pentru a introduce noi măsuri”, a precizat premierul.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS