Liceul Teoretic „Pavel Dan”, Câmpia Turzii participă la Concursul Naţional Euroscola 2019 – 2020, ediția a XII-a- „Educația schimbă vieți‟, organizată de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România și Ministerul Educației Naționale, cu proiectul PROVOCÂNDU-ȚI VIITORUL – LASĂ EDUCAȚIA SĂ TE DEFINEASCĂ / CHALLENGING YOUR FUTURE – LET EDUCATION ALWAYS DEFINE YOU! (LEAD) o campanie de promovare a importanței educației în conturarea destinului uman.
Echipa Liceului Teoretic „Pavel Dan”, Câmpia Turzii, formată din 24 de elevi şi doi profesori coordonatori, și-a propus, potrivit cerințelor concursului, să conceapă și să implementeze o campanie de informare, educare și conștientizare a tinerilor cu privire la rolul educației și al formării profesionale în atingerea potențialului fiecărui cetățean, precum și în asigurarea prosperității economice durabile.
Pornind de la exemple concrete, proiectul s-a centrat pe importanța pe care educaţia o are în viaţa fiecăruia dintre noi, grupul țintă fiind elevi ai claselor IV-XII. Membrii echipei au studiat modele umane pentru care educația a reprezentat șansa de a evolua și de a se dezvolta pe plan personal şi profesional, contribuind în felul acesta la funcţionarea normală şi bunăstarea comunității.
Astfel, elevii au ales să prezinte parcursul personal şi profesional al judecătorului Cristi Dănileţ de la Tribunalul Cluj, autor al manualului de Educaţie Juridică pentru liceeni.
Cartea scrisă de Cristi Danileţ şi predată în multe şcoli la cursul opţional de educaţie juridică rezumă pe înţelesul elevilor legi şi informaţii care au ca scop prevenirea a comportamentelor şi acţiunilor care contravin legii, instruirea şi conştientizarea tinerilor cu privire la drepturile şi obligaţiile lor.
Pentru mai multe informații referitoare la activitățile proiectului nostru vă rugăm sa accesați pagina de facebook https://www.facebook.com/EuroscolaLTPD2019 şi site-ul proiectului http://euroscolaltpd2019.ro.
Euroscola este unul dintre programele dedicate tinerilor și aplicat în toate statele membre, scopul său declarat este de a reuni în cadrul unor zile festive, adolescenți din toate statele membre ale Uniunii, oferindu-le ocazia de a afla pe viu cum funcționează Parlamentul European, dar și de a cunoaște mentalitățile și așteptările altor tineri din statele membre.
Echipa LEAD
Liceul Teoretic Pavel Dan Câmpia Turzii