<
Actualitate

Protejați contoarele de apă împotriva înghețului! Măsuri necesare pentru protejarea instalaţiei de apă

Având în vedere temperaturile scăzute, pentru a evita problemele legate de riscul de îngheț și pentru a evita cheltuielile cu reparațiile sau înlocuirea apometrelor și instalațiilor, Compania de Apă Arieș adresează utilizatorilor câteva recomandări privind protecţia contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă în perioada rece:

Dacă apometrul este montat într-un cămin, asigurați-vă că acesta este închis etanș cu un capac. Capacele şi ramele căminelor de apometru trebuie curăţate de praf sau pământ, şi, eventual, unse cu vaselină sau produse similare. Astfel, în caz de îngheţ, acestea vor putea fi manevrate cu uşurinţă. În cazul în care capacele sunt confecţionate din tablă, este indicat, din acelaşi motiv, să se pună o folie de plastic sub capac. De asemenea, verificați robineţii din căminele de apometru care închid traseul spre reţeaua interioară, pentru a se observa dacă pot fi manevrați cu uşurinţă.
În perioada rece utilizatorii au obligaţia de a lua măsuri pentru izolarea apometrului cu materiale termoizolante (polistiren, vată minerală, ș.a.m.d). În cazul apometrelor cu citire la distanță, nu este necesar să se lase liber vizorul aparatelor pentru citirea consumului și pot fi acoperite integral cu materiale termoizolante. Pentru apometrele amplasate în subsoluri, recomandăm reducerea suprafeţelor gurilor de ventilaţie pentru a menţine temperatura peste limita de îngheţ a contoarelor. Îngheţarea contorului determină blocarea și deteriorarea sa iar acest lucru poate duce la inundarea căminului sau lipsa apei.
Este necesară protejarea de îngheţ inclusiv a robineţilor şi a reţelei înainte și după contor. Dacă și în trecut au mai fost probleme de îngheţ vă rugăm să izolaţi instalaţiile. Dacă apare o problemă la conductele proprii (reţeaua interioară) rugaţi vecinii să vă dea un vas cu apă caldă pe care o turnaţi încet peste conductă în zona îngheţată. Nu folosiţi focul deschis pentru dezgheţarea conductelor! Pentru problemele majore apărute şi dacă nu reuşiţi să dezghețaţi conductele interioare apelaţi la serviciile societății noastre.
Protejarea contorului, precum şi protejarea şi verificarea instalaţiei interioare, pe traseul de la contor până la consumator, este obligaţia utilizatorului. În cazul în care contorul sau instalaţiile de apă se defectează din cauza îngheţului, nefiind protejate corespunzător, beneficiarul va suporta costurile înlocuirii acestora.
.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS